Buzele crăpate, mâinile uscate şi aspre, coate şi genunchi cu piele îngroşată. Acestea sunt de obicei rezultatele sezonului rece asupra frumuseţii tale. Dar pentru fiecare zonă a corpului afectată de uscăciune la nivelul pielii există câte o soluţie intens hidratantă. Iată ce să încerci:
Buze moi
Pentru că sunt întotdeauna expuse atât vântului şi frigului, cât şi aerului foarte uscat din interior, buzele au cel mai mult de suferit pe timpul iernii. Pe lângă aspectul neplăcut de piele uscată îşi fac apariţia şi crăpăturile dureroase, care se vindecă de obicei destul de greu. Dar pentru ca buzele tale să rămână moi şi catifelate, trebuie să le acorzi un strop de atenţie. Balsamul de buze este absolut necesar în anotimpul rece. Nu uita să-l aplici de fiecare dată pe buze înainte de a ieşi afară. De asemenea, un tratament intensiv aplicat pe buze în fiecare seară ajută la menţinerea unui nivel optim al hidratării, prevenind astfel crăpăturile dureroase. Umezeşte-ţi buzele cu puţină apă apoi aplică un ulei intens hidratant precum cel de cocos, de măsline, de susan etc. Exfolierea este de asemenea foarte importantă. Masează-ţi buzele umezite cu o periuţă de dinţi cel puţin o dată pe săptămână. Vei îndepărta astfel celulele moarte care se acumulează treptat şi care provoacă aspectul de piele aspră.
Mâini catifelate
Mâinile tale sunt uscate şi crăpate de toamna până primăvara? Este posibil ca unele greşeli pe care le faci să ducă la uscarea excesivă a pielii. De exemplu, este esenţial să foloseşti un săpun intens hidratant, care nu îţi usucă şi mai tare mâinile. De asemenea, după ce te speli pe mâini este foarte important să te ştergi foarte bine şi să aştepţi ca pielea să fie complet uscată înainte de a ieşi afară. Crema de mâini hidratantă este obligatorie pe timpul iernii. Ţine un tub cu cremă în poşetă şi aplică de câte ori este nevoie de-a lungul zilei. Alege o cremă cu o formulă care se absoarbe rapid în piele şi nu lasă urme grase. În schimb, seara, înainte de culcare, foloseşte o cremă mult mai grasă şi intens nutritivă, care să-ţi hidrateze pielea pe timpul nopţii. Dacă te confrunţi cu piele foarte uscată la nivelul mâinilor, încearcă o soluţie hidratantă pe bază de uree, pe care o poţi cumpăra din farmacii.