Frumuseţe: Cum faci oja să reziste mai mult. 5 trucuri simple
Frumuseţe · Cosmetica / 22.11.2013

Îţi place să ai o manichiură impecabilă, dar nu ai timp să-ţi reaplici lacul de unghii din două în două zile?

Trebuie să respecţi câteva reguli simple menite să-ţi păstreze oja intactă zile la rândul.

Iată ce să încerci:

Spală vase cu mănuşi


Apa fierbinte, bureţii abrazivi şi detergentul de vase puternic formează un trio de groază pentru manichiura ta. Oricât de rezistent ar fi lacul de unghii pe care îl foloseşti, durata sa de viaţă scade drastic dacă speli vase. De aceea este indicat să porţi mănuşi de menaj de fiecare dată când speli vase. Îţi protejezi şi manichiura, dar şi pielea de efectele nocive ale detergentului.


Nu agita sticluţa înainte de aplicare


Acel gest cu care ne-am obişnuit, de a agita cu putere sticluţa cu ojă înainte de a aplicare, nu face altceva decât să ne saboteze manichiura. Se pare că micro-bulele de aer care se formează în timpul mişcărilor puternice fac ca lacul de unghii să fie mai puţin rezistent şi să nu adere prea bine. De aceea, înainte de aplicare, roteşte sticluţa între palme pentru a omogeniza lacul de unghii, în loc să agiţi cu putere.

Aplică şi pe vârfuri


Când aplici oja, ai grija ca şi vârfurile unghiilor să fie acoperite. Coboară pensula mult câtre vârful unghiei pentru că astfel "sigilezi" vârful şi manichiura durează mai mult.

Strat protector


După ce oja ta s-a uscat, aplică un strat superior de lac transparent menit să ofere strălucire şi protecţie unghiei. În acest fel eviţi şi acele urme de ojă pe care le poţi lăsa pe suprafeţele lucioase când atingi în grabă cu unghia.

Fără apă fierbinte


În primele ore după aplicarea ojei nu este indicat să te speli pe mâini cu apă fierbinte. Structura lacului de unghii va ceda mult mai uşor, iar apa va pătrunde sub stratul de ojă, cauzând exfolierea.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro