Frumuseţe. Cauzele pentru care îţi apar coşuri doar în anumite zone ale feţei. Cum le tratezi?
Motivul pentru care coşurile îţi invadează fruntea, bărbia sau nasul ar putea fi strâns legat de anumite probleme de sănătate ale organismului
Acneea la vârstă adultă este o problemă tot mai des întâlnită. Iar fiecare femeie are de obicei o anumită zonă a feţei cel mai des afectată de coşuri. Motivul pentru care acneea îţi invadează fruntea, bărbia sau nasul ar putea fi strâns legat de anumite probleme de sănătate ale organismului. Iar pentru a scăpa de coşuri, trebuie să tratezi cauzele reale. Iată de ce apar în anumite zone ale feţei, potrivit medicului dermatolog Michael Shapiro, citat de thefashionspot.com:
Frunte
Apariţia coşurilor pe frunte poate fi provocată de probleme digestive, intestinale, ale ficatului, nivelul ridicat al stresului, somn neregulat, dietă nesănătoasă sau chiar reacţie alergică la unele produse pentru îngrijirea părului. Pentru a scăpa de acneea de pe frunte, încearcă un stil de viaţă sănătos: dormi cel puţin opt ore pe noapte, bea multă apă, ai grijă ce alimente consumi pentru a observa ce anume declanşează apariţia coşurilor şi verifică dacă anumite produse cosmetice pentru păr sunt responsabile pentru asta. Evită alimentele şi băuturile bogate în zahăr.