Masca sub formă de gel
Dacă ai tenul uscat sau sensibil, masca sub formă de gel îţi oferă hidratare, fiind în acelaşi timp delicată cu pielea. Alege-le pe cele care conţin extract de muşeţel sau aloe vera dacă ai pielea iritată. De asemenea, dacă ai pielea foarte uscată, foloseşte mască gel care conţine acid hialuronic sau vitamina B5, ingrediente ce reduc deshidratarea naturală a pielii.
Masca Peel-off
Pentru tenul cu aspect încărcat, pori blocaţi, comedoane şi puncte negre, masca de tip peel-off este cea mai bună alegere. Oferă o exfoliere în profunzime, îndepărtează perfect impurităţile şi eliberează porii. Acestea sunt de obicei sub formă de gel, care capată o consistenţă elastică la câteva minute după aplicare. Alege-le pe cele care conţin ingrediente de calmare, precum aloe vera sau muşeţel.
Masca sub formă de pastă
De obicei, aceste măşti sunt ideale pentru exfoliere chimică şi uniformizarea culorii pielii. Conţin igrediente precum acid lactic sau alfa-hidroxi acizi (AHA). Acestea elimină celulele moarte, stimulează producţia unora noi şi amplifică efectul de absorbţie a substanţelor nutritive.