Frumuseţe. 4 metode de exfoliere facială pe care trebuie să le încerci
Frumuseţe · Cosmetica / 31.08.2015

Un pas esenţial în menţinerea sănătăţii pielii, exfolierea te ajută să scapi de celulele moarte de la suprafaţa tenului. Acestea se acumulează treptat şi pot bloca porii, provocând apariţia punctelor negre, comedoanelor şi coşurilor.

De asemenea, formează o peliculă la suprafaţa tenului care blochează absorbţia elementelor nutritive din creme, seruri şi produsele cosmetice de îngrijire pe care le foloseşti.

Prin îndepărtarea acestor celule moarte, tenul tău va deveni instant mult mai strălucitor şi cu un aspect sănătos. Dar aşa cum se întâmplă în orice situaţie, ce e prea mult strică. Exfoliază-ţi pielea de maximum două ori pe săptămână.

Există diverse tehnici şi metode de exfoliere facială. Iată câteva dintre ele pe care să le încerci, pentru a o descoperi pe cea care ţi se potriveşte cel mai bine:


Exfoliere uscată

Poate fi realizată cu o perie specială pentru exfoliere facială, realizată din peri fini. Tenul uscat şi curat se masează cu o astfel de perie, prin mişcări circulare, delicate. Este de preferat să alegi o perie de foarte bună calitate, cu peri naturali sau sintetici fini.

Aparatul pentru curăţarea tenului

Tehnologia ne oferă noi şi noi dispozitive foarte utile pentru îngrijirea personală. În acest caz este vorba despre periile electrice pentru curăţarea feţei, care îndepărtează foarte eficient celulele moarte şi impurităţile de la nivelul tenului. Pot fi folosite atât pe pielea uscată, cât şi pe pielea umedă, împreună cu un gel pentru curăţare.


Exfoliere mecanică naturală

Cea mai simplă metodă de exfoliere este cea mecanică, pe care o poţi realiza cu produse naturale, pe care le găseşti chiar în bucătăria ta. Foloseşte mălaiul, zaţul de cafea sau bicarbonatul de sodiu. Masează-ţi tenul delicat cu astfel de ingrediente naturale cu rol abraziv, care îţi vor îndepărta de pe ten celulele moarte şi impurităţile.

Exfoliere chimică

Aceasta este o variantă delicată şi naurală a peeling-ului chimic care se poate realiza în saloane. Exfolierea chimică se realizează cu acizi, unele substanţe care se regăsesc în mod obişnuit în anumite produse alimentare pe care sigur le ai în cămara ta. Este vorba despre acidul citric din lămâi, portocale, kiwi, ananas şi în general toate fructele acre, acidul lactic pe care îl găseşti în iaurt sau acidul malic, din mere. Când vrei să-ţi purifici în mod delicat tenul, o mască cu fructe sau cu iaurt este soluţia ideală şi la îndemână.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro