Farmec lansează Gerovital H3 MEN, gama completă de îngrijire pentru bărbați
Frumuseţe · Cosmetica / 04.09.2014

Farmec lansează Gerovital H3 MEN, o gamă completă de îngrijire pentru bărbați care include produse pentru îngrijirea feței și a corpului, șampoane, gel de păr, deodorante, produse pentru și după bărbierit.

Pielea, scalpul și părul bărbaților au caracteristici diferite de cele ale femeilor și, de aceea, produsele de îngrijire trebuie să fie potrivite nevoilor acestora. Noua linie de produse Gerovital H3 MEN este rezultatul experienței îndelungate a specialiștilor Farmec care au creat formule optime pentru îngrijirea zilnică a bărbaților. Produsele Gerovital H3 MEN beneficiază de complexul antiage Gerovital H3, care previne semnele îmbătrânirii premature a tenului și menține pielea hidratată și tonifiată. În plus, complexul Sepilift, extras din plante, oferă tenului un efect de lifting vizibil, atât prin redarea fermității, cât și prin diminuarea ridurilor.


Noua gamă de îngrijire pentru bărbați include 15 produse care acoperă o arie amplă de nevoi:

Crema antirid Gerovital H3 MEN reduce ridurile fine și semnele de oboseală și hidratează tenul în profunzime, oferindu-i fermitate și tonifiere. Produsul conține acid hialuronic, vitamina E și Juvinity, ingrediente care diminuează pierderile de apă, combat aspectul tern al pielii și protejează fibrele de colagen și elastină proprii pielii.

Spuma de ras Gerovital H3 MEN are efecte puternice de hidratare, calmare și catifelare a pielii grație extractului vegetal de Boswellia Serrata și Alantoinei, iar mentolul din compoziție asigură o senzație de prospețime.


Balsamul după ras Gerovital H3 MEN are o textură non-grasă și este ușor absorbit de piele. Produsul asigură calmarea imediată a pielii și ajută pielea să se refacă rapid după bărbierit. Balsamul nu conține alcool, ceea ce previne apariția iritațiilor.

Noile deodorantele-antiperspirante Gerovital H3 MEN sunt disponibile în  două variante de recipient, de 40, respectiv 150 ml și în patru  sortimente diferite - Active, Fresh, Confident, Seductive - fiecare cu un parfum elegant și masculin: note de citrice, cedru, mentă, coacăze. Produsele protejează eficient împotriva transpirației, nu lasă urme albe pe haine şi  mențin pielea axilei hidratată și uscată pe toată perioada zilei.


Șamponul antimătreață Gerovital H3 MEN este perfect adaptat scalpului bărbătesc și conține principii active care elimină mătreața și efectele ei. Produsul lasă scalpul curat și vindecă probleme precum roșeață, mâncărime, usturime sau disconfortul creat de apariția și persistența mătreții.

Șamponul anticădere Gerovital H3 MEN impulsionează celulele foliculului pilos, întârziind astfel atrofierea rădăcinilor firului de păr și prevenind căderea părului.

Gelul de păr Gerovital H3 MEN este îmbogățit cu keratină și provitamina B5, hrănind firul de păr şi conferind totodată un efect de styling.


Gelul de duș Gerovital revigorant H3 MEN conține extract certificat de rodie și un Complex revigorant care hidratează pielea, o menține sănătoasă și tânără pentru mai mult timp.


Farmec SA Cluj-Napoca, cel mai mare producător român de cosmetice, deţine mărci recunoscute internaţional, printre care Gerovital H3 Evolution, Gerovital H3 prof. dr. Ana Aslan, Gerovital Plant, Aslavital şi Farmec. Din luna decembrie 2011, peste 200 de produse din portofoliul Farmec pot fi achiziţionate şi online, direct de pe site-ul www.farmec.ro.

În prezent, produsele Farmec ajung pe toate continentele, în ţări din Europa, Asia şi America de Nord, unele dintre principalele pieţe fiind Japonia, Canada, Irak, Kuwait, Iordania şi ţări din Europa, precum Ungaria, Republica Moldova, Polonia sau Grecia. Compania deţine Certificatul Internaţional de Calitate ISO 9001:2008,  Certificatul Internaţional pentru Managementul de Mediu ISO14001:2004 si din acest an Certificatul de Bună Practică de Fabricație, conform cu cerințele standardului ISO 22716:2007. Din iunie 2008, Farmec deţine drepturile integrale de utilizare a mărcii Gerovital.
Pentru a fi la curent cu ultimele noutăţi legate de brand, sfaturi utile din partea specialiştilor noştri, surprize şi concursuri ne puteţi urmări şi pe conturile noastre de social media.

Twitter:https://twitter.com/farmec
Facebook: facebook.com/farmec.company

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro