Corpul armonios, ce dezvăluie un aspect sănătos, a fost întotdeauna un etalon de frumuseţe. elmiplant înţelege perfect acest etalon care a rămas neschimbat şi vine în ajutor completând gama dedicată remodelării corporale Bodyshape cu lansarea gelului-cremă Remodelare Totală. Noul produs urmează tendinţele categoriei, iar inovaţia constă în textura de gel-cremă, vizând părţi specifice ale corpului.
elmiplant Bodyshape Remodelare Totală este o combinaţie inteligentă de ingrediente naturale, puternic active, ce combat aspectul de „coajă de portocală” şi resculptează întreaga siluetă în doar 4 săptămâni. Extractul 100% natural de Acai Berry are proprietăţi antioxidante şi un conţinut ridicat de minerale, vitamine şi substanţe nutritive ce ajută la îmbunătăţirea fermităţii pielii şi la recuperarea supleţii naturale.
Pentru rezultate vizibile, elmiplant Bodyshape Remodelare Totală este îmbogăţit cu LIPO-DETOX, un complex de ingrediente naturale şi compuşi activi puternici, ce acţionează pe mai multe niveluri împotriva celulitei. Utilizarea frecventă (cel puţin zilnică) duce la refacerea structurii de colagen şi creşte micro-circulaţia, pentru o piele mai elastică şi mai fermă. Datorită ingredientelor puternic active, complexul LIPO-DETOX accelerează activitatea lipolitică şi reduce ţesutul adipos, pentru un trup remodelat. Noul produs ajută la reducerea inflamaţiei cauzate de celulită, reducând aspectul inestetic.
elmiplant Remodelare Totală este conceput pentru a fi aplicat pe diferite zone ale corpului: coapse, fese, abdomen, braţe, şolduri. Datorită texturii fondante, acesta se uniformizează uşor şi intră rapid în piele, fără a lăsa o peliculă grasă, aşadar materialele textile nu riscă să rămână pătate – procesul de alegere a ţinutei poate începe imediat după aplicarea produsului, fără emoţii!
În urma testelor dovedite clinic, s-au putut observa următoarele rezultate*:
- Din prima zi de utilizare pielea devine mai fermă şi mai fină cu până la 80%
- După o săptămână: 9 din 10 femei confirmă că produsul luptă împotriva aspectului de „coajă de portocală”
- După 4 săptămâni: circumferinţa braţelor este redusă cu până la 1 centimetru, iar circumferinţele abdomenului, coapselor şi a şoldurilor, cu până la 3cm.
Gama elmiplant Bodyshape cuprinde următoarele produse: crema pentru vergeturi, serumul intensiv anticelulitic, gelul anticelulitic şi crema anticelulitică.