Cum să scapi de părul facial
Frumuseţe · Cosmetica / 08.04.2017

Părul facial variază de la o persoană la alta. Unele persoane au foarte puțin păr pe față și pe corp, în timp ce altele (inclusiv femei) pot avea o cantitate semnificativă.

Părul facial și cel de pe corp fac parte din structura noastră genetică, ceea ce înseamnă că genetica poate juca un rol în determinarea cantității de păr facial. De asemenea, etnia poate determina dacă ai mai mult păr facial decât alte femei. Din păcate, pentru cele mai multe femei, părul facial și cel de pe corp reprezintă o problemă jenantă, care trebuie rezolvată, preferabil permanent. Desigur, există mai multe moduri de a elimina părul de pe față și corp, în funcție de preferințele personale. Dar dacă te confrunți cu apariția bruscă a părului facial, există și alte modalități pe care le poți lua în considerare înainte de a fugi la cel mai apropiat salon.

Modalități care te ajută să scapi de părul facial


1. Radere


Aproape fiecare femeie are un aparat de ras în casă. Raderea firelor de păr reprezintă una dintre cele mai comune modalități de a îndepărta părul nedorit de pe orice parte a corpului. Cu toate că rasul părului este ușor, nu este și permanent. Probabil că ai auzit până acum că, dacă te razi, îți va crește firul de păr mai gros decât înainte, însă specialiștii spun că este fiziologic imposibil. Firul de păr va crește la fel cum era înainte, nu mai gros sau mai întunecat.

2. Epilare cu ceară


Epilarea cu ceară reprezintă o altă formă de îndepărtare a părului pe care multe femei o aleg. Efectele acestei modalități durează, de obicei, până la aproximativ 3 săptămâni. Epilarea cu ceară deteriorează foliculii de păr, ducând la reducerea creșterii părului. Însă această modalitate poate înroși și irita pielea. De aceea, s-ar putea să fie nevoie să apelezi la ajutorul unui specialist, când vine vorba de îndepărtarea părului facial cu ceară, deoarece un profesionist poate atenua mai ușor iritațiile care apar după.

3. Cremă depilatoare


Crema depilatoare este o altă metodă eficientă de îndepărtare a părului facial pentru femei. Însă și crema depilatoare poate provoca iritații ale pielii, chiar dacă este cea mai ușoară metodă de îndepărtare a părului nedorit, așa că ar trebui să ai grijă dacă ai pielea sensibilă.

4. Tratament cu laser


Îndepărtarea părului cu laser este o formă de epilare definitivă. Sistemele de îndepărtare a părului cu laser reprezintă cea mai bună soluție, dacă îți dorești să scapi de părul facial permanent. Această metodă este eficientă atunci când firele de păr sunt în faza de creștere, așa că este recomandat să te consulți cu medicul.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro