Cum să previi îmbătrânirea buzelor
Frumuseţe · Cosmetica / 12.03.2019

Ne concentrăm toată atenția asupra îngrijirii pielii, în special a celei din jurul ochilor, pentru a preveni apariția ridurilor. Dar în tot acest proces, uităm complet de îngrijirea buzelor.

Ridurile care apar pe buze îți pot adăuga mulți ani pe chip, iar cea mai mare problemă este că pot apărea prematur, din cauza unor obiceiuri greșite. 

Odată cu trecerea anilor, nivelul colagenului din buze scade, ceea ce face ca buzele să pară mai subțiri și cu o suprafață brăzdată de cute adânci. Iar fumatul este un obicei cât se poate de nociv, care accentuează aceste linii.

Din fericire, poți face unele lucruri pentru a combate pierderea colagenului și a preveni îmbătrânirea prematură a buzelor tale, fără să apelezi la injecții cu fillere și alte tratamente invazive.

Iată ce să încerci:

Folosește produsele antiîmbătrânire pentru îngrijirea buzelor


Produsele antiîmbătrânire pot face minuni pentru buzele tale. Încearcă tratamente speciale pentru buze care conțin ingrediente precum acid hialuronic, vitamina C, retinol sau uleiuri naturale intens hidratante și nutritive așa cum sunt cel de jojoba sau sâmburi de struguri. Vor reduce în timp ridurile de la nivelul buzelor și vor preveni formarea altora noi. 

Exfoliază cu regularitate buzele


Exfolierea este cel mai simplu pas care te ajută să obții imediat efectul de buze cu aspect întinerit. Pentru a avea buze cu aspect plin, neted și tânăr, masează-ți buzele în fiecare zi cu o periuță de dinți sau un prosop umezit. Vei elimina astfel pielea uscată, care se acumulează și duce la apariția crăpăturilor inestetoce și dureroase. De asemenea, acest masaj delicat stimulează circulația sanguină, iar buzele tale vor deveni mai pline și mai frumoase.

Hidratează-ți buzele


După ce ți-ai exfoliat buzele, aplică imediat un balsam de buze intens hidratant, care va păstra apa în piele și va preveni aspectul de buze uscate și deshidratate, ce accentuează ridurile. Folosește produse cu o consistență cremoasă, emolientă și evită-le pe cele mult prea cerate, care lasă o peliculă uscată pe buze. De asemenea, uleiurile neturale sunt excelente pentru a hidrata buzele. Încearcă uleiul de cocos, untul de shea, untul de cacao sau uleiul de măsline. Îți poți face singură balsam de buze 100% natural, din numai patru ingrediente. Descoperă rețeta aici.

Protejează-ți buzele de radiațiile UV


Aplici pe ten creme cu factor de protecție solară, dar în mod sigur nu iei în calcul protejarea buzelor de efectele nocive ale razelor UVA și UVB. Pentru că nu conține melanină, pigmentul care protejează pielea de soare și creează acea nuanță de bronz, pielea buzelor este mult mai sensibilă la acțiunea razelor UV. Pe de altă parte, este o piele subțire, care are nevoie de protecție suplimentară când te expui la soare. Folosește un balsam de buze cu SPF cel puțin 15, indiferent de anotimp.

Folosește produse pentru volum


Nu este nevoie să alegi calea dureroasă și costisitoare a injecțiilor pentru a obține buze mai pline. Există produse care cresc temporar volumul buzelor prin stimularea circulației sanguine. Gloss-urile care conțin ingrediente cu efect ușor iritant stimulează circulația sanguină și îți oferă imediat buze cu aspect plin, fără riduri inestetice. Cele mai multe astfel de produse conțin extract de mentă sau piper.

Nu îți mușca buzele


Obiceiul de a-ți mușca buzele și de a smulge cu dinții pielea uscată este unul foarte nociv pe termen lung, care poate accentua ridurile și poate duce la apariția lor prematură. Evită să-ți rozi buzele și exfoliază-le cu regularitate. Atunci când le rozi, riști să provoci răni prin smulgerea pielii uscate. În timp, inflamația apărută repetat duce la apariția unor pete pe buze sau a unor cicatrici ce se vor transforma în linii adânci și inestetice. Poartă un ruj hidratant pe buze pentru a reduce tentația de a-ți mușca buzele.
 
 
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro