Cum să închizi părul la culoare. Cele mai bune metode naturale
Vrei să afli cum să închizi părul la culoare, dar fără să te vopsești? Există variante naturale eficiente pe care merită să le încerci. Află care sunt cele mai bune metode
Este foarte ușor în prezent să-ți schimbi culoarea părului. Trebuie doar să-ți alegi nuanța de vopsea dorită. Dar sunt și dazavantaje: dacă te-ai vopsit o dată, vei fi nevoită să te vopsești cu regularitate lună de lună. Rădăcinile naturale care cresc vor deveni vizibile dacă trece prea mult timp între două vopsiri. Pe de altă parte, vopsirea repetată afectează sănătatea părului, care va deveni mai uscat și deteriorat.
Din fericire, există și soluții naturale ca să închizi părul la culoare. Este vorba despre ingrediente naturale care pigmentează părul și care nu au efecte secundare.
Iată cum să închizi părul la culoare folosind metode naturale:
Cum să închizi părul la culoare cu cafea
Cafeaua te poate ajuta să închizi părul la culoare în mod natural. Conține pigmenți care se fixează în interiorul firelor și care îi oferă o nuanță plăcută. Cele mai bune rezultate se văd pe părul în nuanțe mai deschise. Cafeaua are efecte benefice și asupra rădăcinilor. Cofeina poate stimula foliculii și ajută la creșterea părului. Cum să procedezi:
Fă o cafea concentrată. La trei căni cu apă pune șase linguri de cafea.
Lasă cafeaua la răcit la temperatura camerei sau pune ibricul în chiuvetă și lasă apă rece să curgă pe lângă el pentru a se răci mai repede.
Pune cafeaua într-un lighean sau bol mai mare, apoi introdu părul în cafea și aștepată câteva secunde. Poți să torni cafeaua pe păr și în timp ce faci duș, lăsând să acționeze câteva minute pentru ca pigmenții să pătrundă în firele de păr. Clătește-ți apoi părul.
Ar trebui să repeți procedura de câteva ori pe săptămână pentru a obține cele mai bune rezultate. Părul tău se va închide cu câteva nuanțe.
Cum să închizi părul la culoare cu ceai negru
Ceaiul negru conține pigmenți de culoare închisă care te pot ajuta să nuanțezi părul. Prepară o infuzie concentrată din ceai negru și las-o la răcit. Pune apoi ceaiul într-un lighean și înmoaie-ți părul. Asigură-te că părul este bine înmuiat în ceai negru și toarnă cu grijă și la rădăcini. Ceaiul ar trebui lăsat să acționeze timp de 15 minute pe păr. O altă variantă este să-ți storci cu grijă părul, să-l prinzi într-un coc și apoi să-ți pui o cască de duș pe cap. Înfoșoară părul cu un prosop și lasă ceaiul să acționeze timp de o oră. Clătește-te apoi și aplică balsam.
Repetă această metodă de câteva ori pe săptămână pentru ca pigmenții din ceai să se acumuleze pe firele de păr. Pentru a menține nuanțarea părul, este necesar să aplici cu regularitate ceai negru pe păr.
Cum să închizi părul la culoare cu coji de nucă
Cojile de nucă erau folosite de bunicile noastre pentru a-și colora părul atunci când vopselele de păr nu erau atât de ușor de procurat ca în prezent. Nucile conțin tanin și pigmenți care pătrund în interiorul firelor de păr și le colorează.
Ai nevoie de cât mai multe coji de nucă, pe care să le pisezi. Cu cât folosești mai multe coji, cu atât lichidul obținut pentru colorarea părului va fi mai concentrat și mai închis la culoare.
Pune cojile de nucă într-o oală cu apă și lasă-le la fiert timp de 30 de minute.
Lasă apa la răcit până ajunge la temperatura camerei.
Stai cu capul aplecat pe cadă sau pe un lighean și toarnă apa colorată pe păr. Stoarce cu grijă părul, strânge-l într-un coc și pune-ți o cască de duș. Înfășoară-ți părul cu un prosop și lasă apa colorată cu coji de nucă să acționeze timp de cel puțin o oră. Nu este necesar să te clătești. Usucă-ți părul cu foehnul pentru ca pigmenții să se fixeze mai bine pe firele de păr.
Cum să închizi părul la culoare cu cacao
Cacaua este excelentă pentru colorarea părului. Pudra de cacao poate fi adăugată în măștile naturale pentru păr, ceea ce te ajută să obții două beneficii în același timp. Iată cum să procedezi:
Pune o jumătate de cană cu cacao într-un bol. Adaugă o linguriță cu miere, o linguriță cu oțet de mere și o jumătate de cană cu iaurt. Amestecă toate ingredientele pentru a obține o pastă omogenă.
Spală-te pe cap ca de obicei, apoi distribuie masca cu cacao pe părul umed. Începe de la rădăcini și aplică pe lungimea părului până la vârfuri.
Pune-ți pe cap o cască de duș și apoi înfășoară-ți părul cu un prosop. Lasă masca cu cacao să acționeze timp de o oră, apoi spală-te pe cap.
Repetă tratamentul cel puțin o dată pe săptămână pentru a observa rezultatele în cel mai scurt timp.