Cum să afli care este forma feței tale? O metodă simplă
Frumuseţe · Cosmetica / 28.07.2017

Ai auzit de multe ori despre cea mai bună tunsoare pentru forma feței tale, ochelarii perfecți pentru forma feței și așa mai departe.

Dar care este forma feței tale? În mod sigur ai dubii în această privință și te-ai întrebat cum să afli care este cu adevărat forma chipului tău.

Nu este prea simplu să estimezi doar privindu-te în oglindă pentru că fiecare persoană este obișnuită să-și vadă reflexia și nu poate realiza în mod clar care este forma feței sale.

Pentru a afla asta, ai nevoie de un truc cât se poate de simplu, care te va ajuta să descoperi cu exactitate care este forma figurii tale. Iată cum să procedezi:

De ce ai nevoie

Vei avea nevoie de un creion dermatograf pe care nu-l mai folosești și de o oglindă mare. Creionul trebuie să fie într-o culoare suficient de închisă încât să fie vizibil pe oglindă.

Cum să procedezi

Privește-te în oglindă și încearcă să stai nemișcată. Apoi folosind creionul dermatograf, trasează pe oglindă conturul feței tale. Pășește un pas înapoi și privește forma trasată cu creionul pe oglindă. În acest fel vei putea vedea mai bine dacă desenul care reprezintă conturul feței tale este rotund, oval, în formă de inimă sau rectangular. Oricare ar fi forma ce se potrivește cel mai bine conturului trasat, aceea este forma feței tale.

Cum funcționează

Nu este ușor să determini singură care este forma chipului numai privindu-te în oglindă. Ai nevoie de un reper clar, iar conturul desenat pe oglindă este varianta prin care determini mult mai ușor care este forma feței tale.

Odată ce ai descoperit asta, îți va fi mai simplu să alegi tunsori, coafuri, ochelari de soare sau chiar stiluri de machiaj care să fie în concordanță cu formele chipului tău. 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro