Cei mai buni 7 antioxidanți care previn îmbătrânirea tenului
Probabil ai auzit de antioxidanți și de beneficiile lor pentru piele. Dar dacă nu înțelegi exact ce fac aceste substanțe și de ce sunt necesare pentru ca pielea ta să fie tânără și frumoasă pentru mai mult timp, trebuie să știi ce sunt radicalii liberi.
"Radicalii liberi sunt molecule care pot degrada diferite componente ale celulelor, precum ADN-ul, proteinele, membrana celulară sau matricea", declară pentru self.com medicul dermatolog Melissa Kanchanapoomi Levin. Iar antioxidanții combat acești radicali liberi.
Iată ce se întâmplă la nivel celular: radicalii liberi sunt molecule instabile și puternic reactive care iau electroni din alte surse, afectând celulele în acest proces. Antioxidanții oferă electroni pentru a neutraliza radicalii liberi sau împiedică formarea lor. Medicul explică faptul ca există un echilibru natural delicat între radicalii liberi și antioxidanții de la nivelul pielii. Atunci când acest echilibru este afectat și sunt prea mulți radicali liberi și prea puțini antioxidanți, rezultatul este ceea ce se numește stres oxidativ, care joacă un rol major în îmbătrânirea prematură a pielii, hiperpigmentare sau apariția afecțiunilor inflamatorii precum eczeme, acnee, dar și cancerul de piele.
Razele solare UVA și UVB sunt principalele surse de radicali liberi, dar nu sunt singurele. Fumatul, poluarea sau radiațiile infraroșii duc la formarea radicalilor liberi în piele. De aceea, medicii dermatologi recomandă folosirea zilnică a cremelor cu factor de protecție solară, dar și a unor seruri sau creme ce conțin antioxidanți.
O mulțime de produse cosmetice sunt promovate ca având antioxidanți, dar medicul citat avertizează că nu toate sunt eficiente. Ingredientele antioxidante trebuie să aibă suficientă capacitate antioxidativă, să fie într-o concentrație suficient de mare în produs, să fie stabilă pentru a nu se degrada și să fie biologic activă în piele.
Iată care sunt cei mai eficienți antioxidanți pentru piele, care ar trebui să se regăsească în produsele tale cosmetice:
Vitamina A
"Întâlnită sub formă de retinol, tretinoin și retinal, vitamina A are funcții multiple, precum creșterea ratei de înnoire celulară (ceea ce exfoliază pielea și estompează petele pigmentare), repararea structurii celulare a pielii, scăderea producției de sebum și facilitarea formării de colagen (prin care reduce ridurile și liniile fine)", declară medicul dermatologul Stacy Chimeto. Poți include creme cu retinol sau alte forme ale vitaminei A în ritualul tău de îngrijire a pielii în special pe timpul nopții, pentru a ajuta procesul de reparare a pielii în timpul somnului.
Vitamina C
Notată și ca acid ascorbic pe etichetele produselor, vitamina C este asociată de obicei cu sistemul imunitar, dar este și unul dintre ingredientele favorite ale medicilor dermatologi. "Vitamina C este un antioxidant puternic care neutralizează radicalii liberi din piele, precum cei produși de expunerea la radiațiile ultraviolete și poluarea din mediu", declară dermatologul Claire Chang pentru self.com. "Toate aceste funcții ajută la prevenirea îmbătrânirii pielii, dar și la estomparea petelor, stimularea producției de colagen și protejarea împotriva degradării cauzate de razele UV
", mai spune medicul. Deși este esențial să incluzi vitamina C în alimentație prin intermediul fructelor și legumelor care o conțin, aplicarea pe piele este la fel de importantă.
Vitamina E
Studiile pe animale și unele cercetări pe oameni au arătat că Vitamina E, sau tocoferolul, poate combate degradarea pielii cauzată de soare. "Cercetările științifice au demonstrat că tratamentul cu vitamina E reduce degradarea celulară provocată de razele UV, scade riscul de cancer de piele și stabilizează bariera naturală a pielii", a declarat dr. Chang. Pe lângă proprietățile antioxidante, vitamina E protejează pielea absorbind lumina UV, dar este neutralizată de razele UVB, motiv pentru care dermatologii recomandă folosirea ei în combinație cu un alt antioxidant. Iar vitamina C s-a dovedit că stabilizează și regenerează vitamina E, această combinație fiind eficientă în combaterea degradării pielii cauzată de soare.
Vitamina B3
Cunoscută și ca niacinamidă, vitamina B3 este un antioxidant puternic pe care îl găsim în numeroase alimente, dar în special în carne. Când vine vorba de beneficiile sale asupra pielii, dermatologii recomandă aplicarea locală. "Studiile au arătat că aplicarea topică a niacinamidei are benficii pentru piele, printre care îmbunătățirea hidratării, reducerea ridurilor, estomparea petelor pigmentare, reducerea iritației și creșterea elasticității pielii", spune medicul dermatolog Claire Chang. Găsești în comerț numeroase produse de îngrijire a tenului ce conțin niacinamidă.
Polifenoli din ceai verde
Pentru cei care vor să combată semnele îmbătrânirii premature, polifenolii din ceaiul verde sunt o soluție bună. "Principalele ingrediente active din ceaiul verde sunt polifenolii, cunoscuți și drept catechine, și care reprezintă aproximativ 30 la sută din substanța uscată a frunzei de ceai verde. Are numeroase efecte antioxidante, inclusiv efect antiinflamator, anticancerigen și de reducere a degradării colagenului", spune medicul. Pentru că ceaiul verde reduce roșeața și inflamația, este ideal pentru cei cu pielea sensibilă.
Resveratrol
Aflat în mod natural în fructe de pădure, arahide, struguri roșii și vin, resveratrolul are proprietăți antioxidante și antiinflamatorii. "Studiile au arătat că aplicarea topică a resveratrolului protejează împotriva fotoîmbătrânirii, pigmentării și degradării colagenului cauzate de razele UVB", spune medicul. Cu alte cuvinte, resveratrolul ajută la uniformizarea culorii pielii și la prevenirea apariției ridurilor.
Curcumină
Acest polifenol se găsește în rădăcina curcumei, cunoscută mai bine sub forma pudrei de turmeric, un condiment de culoare galbenă. "Curcumina ajută la reducerea inflamației, accelerează vindecarea leziunilor, previne acneea și producția excesivă de sebum, combate radicalii liberi și are proprietăți fotoprotectoare, antiîmbătrânire și antibacteriene", declară dr. Chimeto. "Din punct de vedere medical s-a descoperit că îi ajută pe cei care suferă de afecțiuni ale pielii asociate cu inflamația precum psoriazis sau sclerodermie, datorită acțiunii sale antiinflamatorii", mai spune medicul. Deși culoarea galbenă face dificilă aplicarea turmericului pe piele, există produse cosmetice ce conțin curcumină și care nu pătează pielea.