Ce beneficii pentru ten au măștile cu miere de Manuka
Frumuseţe · Cosmetica / 01.02.2019

Această miere specială din Noua Zeelandă a devenit rapid unul dintre cele mai faimoase produse naturale din prezent.

Chiar și vedetele o folosesc în tratamentele de înfrumusețare. Kourtney Kardashian a declarat că aplică mierea de Manuka pe față și buze.

Beneficiile mierii de Manuka pentru sănătate sunt recunoscute de specialiști. Aceasta te poate ajuta să dormi mai bine, să-ți întătești sistemul imunitar și în același timp este un remediu excelent pentru acnee.

Iată ce beneficii are mierea de Manuka pentru pielea ta:

Mierea de Manuka are efect antibacterian


"Combate și distruge bacteriile", explică medicul dermatolog Dendy Engelman pentru womenshealthmag.com. Iar acest lucru îneamnă că mierea de Manuka elimină bacteriile ce pot infecta porii blocați și care duc la apariția coșurilor, rezultatul fiind mai puține erupții acneice. Bineînțeles, toate tipurile de miere 100% naturale au efect antibacterian. 
Mierea de Manuka îți poate face coșurile să pară mai puțin inflamate. "Proprietățile sale antibacteriene ajută la reducerea inflamației specifice acneei", spune medicul dermatolog Karen Hammerman.

Exfoliază pielea


Acest tip de miere are capacitatea de a îndepărta celulele moarte de piele, spune Dr. Hammerman. Previne astfel blocarea porilor și apariția punctelor negre și comedoanelor, care se pot infecta devenind coșuri. Efectele calmante și hidratante ale mierii de Manuka ajută la vindecarea coșurilor existente și pot grăbi procesul de estompare al cicatricilor provocate de acnee.

Mierea de Manuka este un ingredient excelent pentru măștile faciale


"Mierea este grozavă pentru îmbunătățirea nivelului de hidratare al pielii. Este un ingredient întâlnit des în produsele de îngrijire, dar poți beneficia de efectele sale calmate pentru piele și prin aplicarea directă", spune dr. Engelman.
Pentru a trata acneea, o combinație ideală este mierea de Manuka și uleiul din arbore de ceai. "Sunt ingrediente perfecte pentru o mască facială care controlează excesul de sebum, curăță porii, reduce iritațiile, acneea și eczemele", spune esteticiana Jeannel Astarita.

Mască pentru ten cu miere de Manuka


Vei avea nevoie de:

1 linguriță cu iaurt grecesc
1 linguriță cu miere de Manuka
1-2 picături de ulei esențial din arbore de ceai (nu adăuga mai mult)
1/2 lingurță cu pudră de turmeric (nu adăuga mai mult pentru că poate păta pielea)

Amestecă toate ingredientele pentru a obține o pastă cremoasă. Aplică pe față cu degetele și spălă-te apoi imediat pe mâini pentru a preveni îngălbenirea mâinilor. Lasă masca să acționeze timp de 20 de minute. Spală-te pe față cu apă călduță. Micșorează porii trecând un cub de gheață pe piele. La final aplică o cremă hidratantă.

Ai grijă ce tip de miere de Manuka cumperi


Există câteva sisteme de gradare care apar pe recipientele cu miere de Manuka și care au rolul de a te ajuta să alegi produsele autentice, dar și să afli care este efectul său antibacterian. Factorul UMF (Unique Manuka Factor) este un sistem de gradare conceput de Asociația UMF din Noua Zeelandă, unde este produsă mierea de Manuka.

Mierea de Manuka ar trebui să aibă UMF de cel puțin 15 pentru a fi eficientă, spune DR. Hammerman. Unele produse folosesc un sistem numit MGO, iar în acest caz, numărul optim trebuie să fie de peste 250.

"Unele varietăți sunt mai puternice decât altele în ceea ce privește capacitățile antibacteriene, iar pe etichetă trebuie să se regăsească acest lucru", spune Hammerman.

De asemenea, trebuie să alegi numai miere de Manuka crudă (raw). "Crudă înseamnă că mierea nu a fost tratată termic pentru a elimina polenul, bulele de aer sau pentru a-i prelungi perioada de valabilitate. Mierea crudă te asigură ca proprietățile sale nu au fost afectate și că beneficiile sale sunt maxime", mai spune specialistul.

Dacă nu îți place să-ți faci măști, există și alte variante în care să folosești mirea de Manuka. Aplică local pe coșuri și las-o să acționeze. Cu cât coșul este în stare incipientă de formare, cu atât mai eficient va fi tratamentul și vei vedea rapid rezultate. 

De asemenea, îți poți curăța pielea cu miere de Manuka. Dizolvă puțină miere de Manuka cu apă și masează tenul cu ea. Clătește-te cu apă călduță și tamponează fața cu un prosop curat.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro