"Cei mai mulţi bărbaţi se bărbieresc şi prin urmare îşi exfoliază două treimi din faţă, în mod regulat, timp de ani de zile. Acesta este motivul pentru care pielea bărbaţilor arată mai bine decât a femeilor când ajung la vârsta de 30, 40 de ani", este de părere specialistul.
Cel mai îngrijorător efect al acestei proceduri este creşterea exesivă a părului. Deşi multe femei au observat pe propria piele că folosirea lamei de ras provoacă îngroşarea, îndesirea şi pigmentarea firelor de păr, specialiştii susţin că este doar un mit...
"Ideea că rasul influenţează creşterea părului este greşită", spune medicul Michael Prager. "Tăierea firului deasupra rădăcinii nu are niciun efect asupra foliculului, partea vie care produce firul de păr şi care se află sub piele. Oamenii pot avea senzaţia că după ce s-au ras părul creşte mai gros pentru că firele sunt tăiate şi au un vârf bont, spre deosebire de forma ascuţită şi fină a vârfului pe care ar fi avut-o în mod natural, dar la nivel celular nu se produce nicio schimbare", a adăugat specialistul.
Deşi fanii acestei noi proceduri susţin beneficiile, precum o piele mai sănătoasă, mai fină şi riduri mai puţine, nu putem ignora dezavantajele. Primul dintre ele este dependenţa de aparatul de ras. Pentru ca firele de păr să nu devină vizibile, bărbieritul devine obligatoriu o dată la două zile sau chiar în fiecare zi. Iar din moment ce ai făcut acest pas, nu mai există cale de întoarcere...
Iar efectul de exfoliere intensă, atât de lăudat de susţinătoarele bărbieritului, poate fi obţinut şi cu ajutorul unor dispozitive mai puţin invazive, precum lamelele pentru exfoliere, care îţi lasă firele de păr intacte.

Deci așa a apărut femeia cu barbă :))
a innebunit lupul?
Ce tampenie. Sa intelegem ca datorita barbieritului inca din tinerete, nici un mos nu mai are riduri pe fata...!!! Sau ustensila nu este de fapt aparat de ras sau lama, este de fapt un aparat de masaj manual care mai rade si cateva fire de par, ceea ce este cu totul altceva...