Alegerea produselor cosmetice pentru ingrijirea tenului
Sunt sigura ca nu o data ti s-a intamplat sa investesti o suma importanta de bani in produse destinate ingrijirii fetei, pentru ca, mai apoi, acestea sa zaca uitate intr-un raft din dulapiorul din baie, pe motivul ca "nu sunt bune de nimic".
Sunt sigura ca nu o data ti s-a intamplat sa investesti o suma importanta de bani in produse destinate ingrijirii fetei, pentru ca, mai apoi, acestea sa zaca uitate intr-un raft din dulapiorul din baie, pe motivul ca "nu sunt bune de nimic". Te-ai gandit vreodata ca, poate, pur si simplu ai ales niste produse nepotrivite tipului tau de ten?Sa incercam sa parcurgem impreuna un minidictionar explicativ al principalelor ingrediente active continute de cremele miraculoase pe care le folosim zilnic.
Alfa-hidroxi-acizii
Coenzima Q10 este un antioxidant natural care protejeaza pielea impotriva radicalilor liberi. Stimuleaza sinteza de colagen, prevenind, astfel, aparitia ridurilor si fiind folosita in multe creme destinate ingrijirii antirid.
Acidul hialuronic este o substanta intens hidratanta, care actioneaza asemeni unui burete si poate retine pana la de 1.000 de ori volumul sau in apa. De asemenea, "umple" ridurile, fiind cunoscut ca si "cheia fantanii tineretii". Dietele severe si fumatul reduc sinteza lui naturala.
Retinolul (derivat al vitaminei A) amelioreaza liniile fine, uniformizeaza culoarea tenului si ii imbunatateste textura. Este un ingredient des intalnit in produsele antirid, dar trebuie folosit cu precautie, deoarece, la anumite persoane, pot aparea senzatii de disconfort, cum ar fi intepaturi sau chiar inrosirea pielii.
Pantenolul (vitamina B5) si vitamina E au un efect protector asupra pielii, mentinandu-i nivelul de hidratare.
Vitamina C este un puternic antioxidant, printre efectele sale numarandu-se atenuarea ridurilor, stimularea cicatrizarii ranilor si protectia impotriva razelor ultraviolete si a arsurilor produse de acestea.
Un ten uscat va beneficia cel mai mult de pe urma unui produs cu proprietati emoliente, care hidrateaza si hraneste tenul. Acesta poate contine acid hialuronic, vitamina E sau diverse uleiuri vegetale (de masline, de migdale, de samburi de struguri etc.).
Pentru un ten gras, cu tendinta acneica, vom cauta produse cu proprietati exfoliante, care sa curete porii si sa ajute pielea sa respire. Vor ajuta la exfolierea pielii AHA si BHA, care vor reduce, in acelasi timp, si secretia de sebum.
Pentru un ten matur, care necesita ingrijire antirid, exista o gama extrem de variata de produse cosmetice bazate pe ingrediente cu actiune dovedita impotriva ridurilor: retinol, coenzima Q10, acid hialuronic sau vitamina C.
In plus, pe parcursul verii, un produs de ingrijire pentru timpul zilei ar trebui sa aiba si un factor de protectie de minimum 15.
Printre neplacerile cauzate de alegerea unui produs cosmetic neadecvat se numara:
- alergiile;
- eczemele (produse cu ingrediente agresive, folosite in cazul unui ten sensibil);
- aparitia de arsuri solare sau de pete inchise la culoare (prin folosirea unor produse ce contin substante fotosensibilizante, fara protectie solara concomitenta);
- uscarea excesiva a tenului (in cazul unui ten uscat agresat cu produse destinate tenului gras);
- aparitia de comedoane, din cauza ocluziei porilor, prin folosirea de produse excesiv de grase.
Inarmata cu aceste informatii, data viitoare cand mergi la cumparaturi, simplul gest de a verifica lista de ingrediente de pe spatele ambalajului te va ajuta sa alegi produsul potrivit si te va feri de riscul de a te lasa "furata" de aspect sau de parfum.