23
6 tendințe în frumusețe inspirate de anii '70
Frumuseţe · Cosmetica / 17.03.2021

Perioada anilor '70 este una emblematică în ceea ce privește moda și frumusețea.

Stilul anilor '70 revine cu regularitate în tendințe, iar în 2021 se pare că influențează puternic trendurile de frumusețe, de la tunsori, coafuri, machiaj și până la manichiuri. Iată câteva dintre cele mai importante tendințe în frumusețe care sunt inspirate de anii '70:

Tunsoarea shag

Tunsorile de tip shag erau foarte populare în urmă cu 50 de ani, dar mult timp după aceea au fost considerate „urâte” și demodate. Se pare că vedetele și fashionistele au reușit să le readucă în trend, în prezent fiind un look retro foarte apreciat. O tunsoare shag este caracterizată de șuvițele mai scurte în partea din față și mai lungi la spate, adesea tăiate în scări și filate. Este o alegere bună pentru a obține un efect de păr voluminos, iar în același timp poate pune în valoare orice textură a părului, inclusiv părul ondulat sau cel cu fir gros.


Citește și: Culori de păr în tendințe pentru primăvara 2021

Coafură în stil Farrah Fawcett

Actrița Farrah Fawcett, cunoscută în special pentru rolul său din serialul de succes „Îngerii lui Charlie”, a purtat mult timp ceea ce este considerată coafura emblematică a anilor '70. Tunsoarea în scări, cu breton lung de tip cortină și bucle voluminoase, a devenit în prezent un look copiat de influneceri, celebrități și nu numai. Este un trend major în ceea ce privește coafurile anului 2021.

Onduleuri naturale

Părul ondulat și creț revine la gloria de altădată datorită tendințelor influențate de anii '70. Acum ai oportunitatea de a-ți pune buclele în valoare, pentru că se poartă părul creț cu aspect natural, răvășit și voluminos. Este momentul să accepți complet textura părului tău, fără să te mai străduiești să definești buclele sau să le controlezi.

Șuvițe care încadrează chipul

Dacă ai părul drept, poți încerca o altă tunsoare interesantă inspirată de anii '70. Este vorba despre șuvițele filate care încadrează chipul. Pentru a obține acel look retro, dar care să aibă un aspect modern, curbează ușor șuvițele spre exterior. 

Machiaj în stilul anilor '70

Mulți makeup artiști sunt de părere că ar trebui să ne îndreptăm atenția asupra trendurilor de machiaj din deceniile trecute pentru a găsi inspirație în prezent. „Fardul de pleoape colorat, blush-ul delicat și buzele nude erau trenduri puternice în anii '70. Accentuarea ochilor este cheia, prin urmare alege culoare, strălucire și gene masive. Este un look care se potrivește foarte bine în prezent, când purtăm măști”, declară makeup artistul Melodie Reunolds pentru byrdie.com
În ceea ce privește genele, cu cât mai voluminoase cu atât mai bine. Genele exagerate erau o tendință majoră în acea perioadă, deci poți profita de revenirea acestui trend pentru a încerca extensii de gene sau gene false lungi și dese. Pentru a-ți pune ochii în evidență, aplică mascara pentru volum atât pe genele superioare, cât și pe cele inferioare.

Manichiuri inspirate de anii '70

Anii '70 și-au pus amprenta și asupra tendințelor în manichiură pentru 2021. Există o mulțime de modele nail art și stiluri de manichiuri care te pot ajuta să obții acel look retro care este acum în trend.

Modelele abstracte și liniile curbate în culori puternice, calde, sunt reprezentative pentru acea perioadă. 
Se poartă manichiurile multicolore, în nuanțe vesele, fie că sunt saturate sau pastelate. Și modelele florale inspirate de anii '70 au parte de o revenire în forță. Vom vedea tot mai des manichiuri florale stilizate, în culori intense.

Este valabil și în cazul manichiurii french, care a revenit în tendințe încă din anii trecuți. Pentru a-i oferi o notă modernă, optează pentru vârfuri colorate în locul variantei clasice, albe.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro