5 trucuri de înfrumuseţare pentru femeile leneşe
Frumuseţe · Cosmetica / 11.06.2012

Abia îţi găseşti puţin timp să-ţi aplici balsam pe păr după spălare şi nu ai absolut deloc chef să-ţi faci măşti naturale sau alte tratamente de înfrumuseţare?

Abia îţi găseşti puţin timp să-ţi aplici balsam pe păr după spălare şi nu ai absolut deloc chef să-ţi faci măşti naturale sau alte tratamente de înfrumuseţare?

Dacă eşti comodă din fire şi nu îţi place să stai toată ziua în oglindă, dar vrei să fii frumoasă, câteva trucuri de înfrumuseţare pentru fetele leneşe te ajută la fix.

Iată care sunt:


Onduleuri


Vrei ca părul tău să arate senzaţional fără să faci mare lucru? Pune-ţi seara câteva bigudiuri flexibile pentru ca dimineaţa să ai bucle senzaţionale şi o coafură foarte sexy.


Uniformizare, dintr-o mişcare


N-ai timp să te machiezi? O cremă hidratantă colorată, care îţi uniformizează culoarea tenului, ascunde imperfecţiunile şi arată foarte natural este soluţia perfectă pentru tine. Se aplică cu degetele, la fel ca o cremă de zi obişnuită.

Bentiţa te salvează


Când nu te mai înţelegi cu părul tău, bentiţa este o metodă foarte bună de a-l da pe spate şi a-i oferi în acelaşi timp ceva special ţinutei tale.

Alege-le pe cele colorate, accesorizate într-un mod original, ca să atragi toate privirile şi admiraţia celor din jur, fără pic de efort.


Vopseşte-ţi genele


În cele mai multe cazuri, genele au vârfurile deschise la culoare, aproape transparente. Ca să-ţi pui ochii în valoare fără să-ţi pierzi timpul folosind un rimel, îţi poţi vopsi genele într-un salon de cosmetică. Astfel genele tale sunt mai vizibile şi mai frumoase, fără machiaj.

Şampon uscat


Dacă părul tău se îngraşă foarte repede, dar n-ai avut timp să-l speli, un şampon-spray uscat este salvarea.

Şampoanele uscate conţin amidon, care absoarbe sebumul şi îţi plasă părul proaspăt. Tot ce trebuie să faci este să-l pulverizezi pe păr şi apoi să îl piepteni.
(Foto: iStockphoto)
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro