5 obiceiuri la care trebuie să renunți dacă vrei să ai un ten frumos
Știi deja că fumatul îți afectează serios aspectul tenului, dar poate că nu te-ai gândit niciodată că alte obiceiuri zilnice mărunte te pot împiedica să ai un ten frumos.
Rutina de îngrijire a tenului este una foarte importantă dacă vrei să ai o piele frumoasă și să previi pe cât posibil apariția sau accentuarea ridurilor. Dacă unele obiceiuri, precum fumatul, sunt cunoscute pentru efectele dezvastatoare pe care le au asupra tenului, poate că mai faci alte lucruri mărunte în timpul zilei și nu ești conștientă cât de rău îi fac pielii tale.
Dacă vrei să ai un ten frumos, trebuie să știi că nicotina din țigări încetinește circulația sanguină la nivelul pielii, ceea ce înseamnă că tenul tău nu va fi suficient de bine oxigenat și nu va primi nutrienții necesari ca să arate strălucitor și proaspăt. Toate substanțele nocive din țigări distrug colagenul și elastina, adică proteinele care conferă un aspect ferm tenului tău. Astfel că, renunțarea la fumat ar fi un prim pas extrem de important atât pentru a avea un ten frumos.
Pe lângă acest lucru extrem de important și de care suntem cu toții conștienți, mai există câteva obiceiuri care pot să-ți facă rău.
5 obiceiuri la care trebuie să renunți dacă vrei să ai un ten frumos
1. Nu te speli pe față înainte de culcare
Chiar dacă nu folosești machiajul este extrem de important să te speli pe față înainte de a merge la culcare. Oricât de lene ți-ar fi, merită să introduci acest obicei în rutina zilnică, la fel cum te speli pe dinți înainte de somn.
”Praful, sebumul și poluarea sunt factori de risc pentru apariția inflamațiilor care apar la nivelul pielii”, avertizează dermatologul Joshua Zeichner, citat de publicația medicală webmd.com
Potrivit specialistului este foarte important să folosești un demachiant blând cu glicerină sau uleiuri hidratante care îndepărtează impuritățile care se acumulează pe parcursul zilei, curăță tenul și îl hidratează în același timp. Dacă nu ai suficient timp și chef să faci acest lucru, folosește un șervețel demachiant pentru a curăța rapid tenul, însă nu uita niciodată de acest obicei extrem de important pentru sănătatea tenului tău.
2. Nu folosești creme cu factor de protecție solară
Îți place senzația pe care o oferă soarele pe pielea ta, însă trebuie să reții că pe lângă anumite beneficii, razele solare au radiații ultraviolete care distrug pielea, favorizând apariția ridurilor și a cancerului de piele. Trebuie să reții că o cremă cu factor de protecție nu se folosește doar când te duci la plajă, ci în fiecare zi, chiar și atunci când este innorat afară. Folosește o cremă cu un factor de protecție de minim 30 de fiecare dată când ieși afară și asigură-te că o aplici din nou la fiecare două ore.
3. Mănânci prea multe dulciuri și prea puține legume/fructe
Majoritatea studiilor efectuate până în prezent au demonstrat că o dietă bogată în zahăruri accelerează procesul de îmbătrânire a pielii. Toate dulciurile sunt vizate, însă nu uita nici de carbohidrații rafinați, cum ar fi pâinea albă și pastele, care sunt la fel de nocivi pentru sănătatea tenului. În schimb, ar fi de preferat să adopți o dietă care hrănește tenul și să incluzi mai multe legume, fructe, verdețuri, oleaginoase crude și cereale integrale. Fructele și legumele furnizează antioxidanți care repară tenul și încetinesc îmbătrânirea prematură.
4. Tratezi agresiv acneea
Nu este deloc indicat să storci coșurile care apar pe față, deoarece acest lucru poate să favorizeze apariția infecțiilor și a cicatricilor. În schimb, specialiștii susțin că ar fi mai bine să aplici pe coș o cremă antiacneică cu acid salicilic sau cu peroxid de benzoil. Acestea sunt cele mai eficiente tratamente la care poți apela ca să tratezi cu blândețe acneea. ”Studiile au arătat că o cremă pentru acnee cu peroxid de benzoil cu concentrație de 2,5% este la fel de eficientă precum aceea cu o concentrație de 5-10%”, explică dermatologul citat care avertizează că în unele cazuri o concentrație mare poate să producă iritații, în special dacă pielea este sensibilă.
De asemenea, specialistul recomandă ca o cremă pentru acnee cu acid salicilic în concentrație de 2% este utilă pentru oricine, însă dacă întâmpini probleme cu ea se recomandă o concentrație mai mică.
5. Obișnuiești să exfoliezi zonele în care apare pielea uscată
Acele zone cu piele uscată constituie primul semnal că tenul tău este deshidratat. Însă, o exfoliere poate să fie extrem de agresivă pentru zonele cu probleme și poate să facă mai multă rău, avertizează medicul dermatolog. El recomandă o hidratare intensivă a zonelor cu piele uscată, în defavoarea exfolierii. Loțiunile hidratante fără parfum, petrolatum, untul de cacao sau untul de shea se absorb rapid în piele și nu rămân doar la suprafață.