5 ingrediente din produsele de îngrijire care provoacă riduri
Frumuseţe · Cosmetica / 11.03.2019

Ești sigură că produsele pe care le folosești zilnic ameliorează problemele tenului? Află ce nu trebuie să conțină pentru a nu descoperi în oglindă riduri, piele lăsată sau un contur mai puțin ferm.

Ingredientele care compun produsele cosmetice par extrem de complexe, dar este esențial să știi ce să alegi pentru a nu agrava felul în care arată tenul. Nu trebuie neapărat să ai deja riduri pentru a te preocupa de acest aspect pentru că ritmul de apariție și cât de adânci vor fi va depinde în mare măsură de tipul de îngrijire pe care i-ai acordat-o tenului de-a lungul timpului. Aspectul pielii este rezultatul pe termen lung al combinării corecte a produselor ideale pentru tine, însă selectarea unor formule cu ingrediente nocive poate face ca semnele îmbătrânirii să apară mult mai devreme sau poate agrava ridurile deja existente. 
Compușii agresivi din produsele de îngrijire nu numai că nu vor calma pielea și nu îi vor oferi hidratarea de care are nevoie, ci vor agrava afecțiunile dermatologice, cauzând mai multe riduri, linii de expresie și descuamare. În mod sigur aplici creme sau seruri pentru a arăta mai tânără și pentru a obține un aspect luminos al pielii, așa că este foarte important să știi ce produse trebuie să ocolești pentru a nu-ți sabota eforturile anti-aging.

 
Iată ce ingrediente trebuie să eviți pentru a avea o piele netedă și catifelată indiferent de vârstă:

 
1. Sulfații

Sunt compuși agresivi, corozivi și deshidratează pielea în profunzime. Se regăsesc în componența gelurilor de față, a șampoanelor, în gelurile de duș și chiar în unele variante de pastă de dinți. Sulfații sunt folosiți și în cadrul soluțiilor speciale pentru curățarea podelelor, pentru degresarea pieselor metalice și pentru spălatul mașinilor. Cauzează iritații, inflamează pielea și în timp contribuie la agravarea deshidratării și a îmbătrânirii pielii. Fac ridurile și liniile de expresie mai vizibile. În cadrul studiilor realizate s-a constatat că sulfații îmbătrânesc rapid suprafața pielii, favorizând agravarea rozaceei, a eczemei sau a psoriazisului. Evită produsele care conțin sodium laureth sulfate și sodium lauryl sulfate.

 
2. Anumiți alcooli

Nu orice tip de alcool va face rău pielii. Contează foarte mult să faci diferența între alcoolii grași și cei care vor deshidrata pielea. Credeai că poți fi liniștită dacă utilizezi exclusiv produse împotriva ridurilor? Ei bine, acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să verifici lista de ingrediente cu la fel de multă atenție. Ai putea descoperi ingrediente precum SD alcohol, ethanol, methanol, benzyl alcohol, isopropyl alcohol și ethyl alcohol chiar și în cadrul unei creme care este aparent formulată pentru a preveni apariția semnelor trecerii timpului. Acești alcooli elimină compet uleiurile naturale de la suprafața pielii, o irită și favorizează îmbătrânirea prematură.

 
3. DEA, MEA, TEA

Sunt compuși proveniți din amoniac, cu un potențial de a crește riscul de cancer în cazul utilizării frecvente. În afară de riscurile pentru sănătate, aceste ingrediente usucă în profunzime părul și pielea. Pot cauza reacții alergice, înroșirea și inflamarea pielii. Efectul cumulat va fi de îmbătrânire a pielii și de evidențiere a ridurilor existente.

 
4. Uleiul mineral

Creează un strat gras la suprafața pielii, care nu o lasă să respire, crescând riscul de astupare a porilor și reducând capacitatea naturală a pielii de a-și reînnnoi celulele. Dacă este folosit pe termen lung uleiul mineral va agrava acneea, va irita și exacerba inflamațiile. Liniile de expresie și ridurile vor fi mult mai evidente, indiferent cât de multă cremă aplici. Ocolește produsele care au o bază de ulei mineral.

 
5. Filtrele chimice pentru protecție solară

Ingredientele precum oxybenzone, benzophenone-3 și octyl methoxycinnamate fac de multe ori parte din lista de ingrediente a produselor de protecție solară, dar nu sunt deloc recomandate pentru că accentuează efectele negative ale radicalilor liberi în momentul expunerii la soare. Dacă formula produsului cuprinde și antioxidanți efectele negative vor fi mai reduse, dar deocamdată nu se știe exact ce proporție de antioxidanți ar trebui utilizată pentru a fi contracarate efectele nedorite. Expunerea la razele ultraviolete și acțiunea radicalilor liberi sunt principalele cauze ale ridurilor și pierderii fermității pielii.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro