3 măști cu turmeric care îți fac tenul luminos și strălucitor
Pudra de turmeric are numeroase beneficii pentru piele - uniformizează culoarea pielii, calmează inflamația, combate acneea și oferă luminozitate.
Turmericul este pudra obținută din rizomii plantei cu același nume, cunoscută și sub denumirea de curcumă. Este folosit de mii de ani în bucătăria și medicina tradițională indiană, dar este în același timp și un remediu excelent în tratamentele de înfrumusețare.
Cum să folosești turmericul în tratamentele de înfrumusețare
Pentru că are o nuanță galbenă intensă care poate colora pielea, turmericul se combină de obicei cu ingrediente care hidratează pielea. Iată câteva măști cu turmeric pe care să le încerci:
Mască cu turmeric pentru ten acneic
Ingrediente:
2 linguri cu pudră de turmeric
1 lingură cu făină de orez
2 linguri cu iaurt sau lapte (pentru ten gras) sau ulei de măsline, cocos, sau migdale (pentru ten uscat)
Mod de preparare:
Mierea are efect antiinflamator și antimicrobian. De asemenea, este un humectant, ceea ce înseamnă că atrage apa în piele și hidratează astfel pielea uscată, în timp ce combate acneea. Iaurtul și laptele conțin acid lactic, ceea ce înseamnă că exfoliază delicat tenul și ajută la eliberarea porilor. Amestecă toate ingredientele și aplică masca pe ten cu o pensulă. Las-o să acționeze timp de 20 de minute, apoi spală-te și aplică o cremă hidratantă.
Mască cu turmeric pentru ten uscat
Ingrediente:
2 linguri cu făină
1 lingură cu turmeric
1 lingură cu ulei de migdale
3 linguri cu lapte
Mod de preparare:
Este important de reținut că turmericul poate colora tenul dacă nu incluzi în masca ta un ulei (în special dacă ai pielea foarte deschisă la culoare). În cazul acestei măști, uleiul de migdale are rol de barieră împotriva pigmentării și în același timp calmează și hidratează pielea iritată datorită conținutului de vitamina E. Amestecă toate ingredientele pentru a obține o pastă cremoasă și aplică masca pe ten. Las-o să acționeze 15 minute, apoi clătește-te.
Mască cu turmeric pentru ten sensibil
Ingrediente:
1 linguriță cu pudră de turmeric
1/2 linguriță cu gel de Aloe vera
1 linguriță cu apă de trandafiri
Mod de preparare:
Această mască cu turmeric este ideală pentru pielea sensibilă pentru că include gel de Aloe vera, recunoscut pentru capacitatea de a reduce iritația și de a calma inflamația. Apa de trandafiri are, de asemenea, rol antiinflamator. Acest amestec va avea o consistență lichidă. Aplică pe ten cu o dischetă din bumbac sau o pensulă specială și lasă masca să acționeze timp de zece minute, apoi clătește-te. Pentru a preveni colorarea pielii, folosește masca după ce ai aplicat pe ten un ulei hidratant sau adaugă în mască două, trei picături de ulei de migdale.