22
Tunsori pentru păr mediu purtate de vedete. 20 de stiluri din care să te inspiri
Frumuseţe · Coafuri / 14.03.2020

Starurile par să renunțe la părul lung în favoarea tunsorilor de lungime medie care arată excelent și se potrivesc oricui. Descoperă câteva idei de tunsori care te vor inspira să-ți schimbi look-ul.


Vedetele și fashionistele sunt o sursă excelentă de inspirație din acest punct de vedere. Pentru că au la dispoziție sfaturile celor mai buni hairstiliști, acestea aleg întotdeauna tunsori care arată impecabil și sunt în tendințe. De fapt, celebritățile și influencerițele din lumea modei și a frumuseții sunt cele care duc la apariția noilor trenduri în materie de tunsori și coafuri. În prezent, celebritățile par să fi făcut o pasiune pentru părul de lungime medie.

Există numeroase variante de tunsori de lungime medie din care poți alege, în funcție de textura părului tău și trăsăturile chipului. O tendință a momentului este bobul lung cu breton, care se potrivește cel mai bine dacă ai părul fin și vrei să maschezi acest lucru sau dacă ți se pare că ai fruntea înaltă și vrei să o ascunzi. Cărarea pe mijloc sau o cărare adâncă pe o parte reprezintă o altă modalitate de a purta tunsoarea de lungime medie.
 

Citește și: 10 tipuri de breton pentru fiecare textură a părului 


Părul de lungime medie arată excelent atât în cazul părului perfect drept, cât și al celui ondulat sau chiar creț. Numeroase staruri de la Hollywood și din industria muzicală au adoptat deja acest look care avantajează pe oricine. Rosie Huntington-Whiteley, Selena Gomez, Hailey Bieber și Reese Witherspoon sunt numai câteva dintre celebritățile care au încercat acest look. 

Tunsoarea de lungime medie ajunge de obicei până aproape de nivelul umerilor, acesta fiind motivul pentru care reușește să avantajeze orice chip. Încadrează perfect trăsăturile feței și le pune în evidență, mai ales atunci când sunt incluse șuvițe inegale sau în scări. Vârfurile tunse perfect drept sunt un alt trend major pe care nu ar trebui să-l ignori. Folosit în cadrul tunsorii lob, acest truc oferă mai mult volum și face părul rar sau fin să pară mult mai des. 

Dacă ai părul perfect drept, onduleurile lejere obținute foarte ușor cu puțină spumă de păr sau dormind cu părul împletit peste noapte sunt o altă modalitate excelentă de a oferi un plus de volum părului de lungime medie. De asemenea, este timpul ca în acest sezon să încerci o cărare perfect dreaptă, pe o parte. Cărările laterale au fost dominante în cadrul show-urilor de modă pentru primăvară-vară 2020.

Părul de lungime medie și vârfurile tăiate perfect drept reprezintă o alegere excelentă pentru părul fin. Creează un efect de volum și este o tunsoare în trend de câțiva ani. Îți poți lăsa părul drept sau poți crea onduleuri lejere cu vârfuri drepte, un look interesant și modern. 
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro