23
Șaten ametist, nuanța în tendințe pe care o poți obține și acasă
Frumuseţe · Coafuri / 01.09.2020

Pe măsură ce ne apropiem de sezonul rece, atenția noastră se îndreaptă către nuanțe de păr mai închise și mai misterioase, care să se asorteze perfect cu melancolia zilelor reci.

Dintre culorile de păr în tendințe pentru acest sezon, nuanța care se face imediat remarcată este șatenul ametist, un hibrid între șaten și violet.

La fel ca în cazul oricărei alte culori, poți alege cât de saturată vrei să fie nuanța, în funcție de look-ul care ți se potrivește cel mai bine. Dar specialiștii spun că secretul este să alegi o variantă simplă. „Nu vorbim despre un roșu-violet în stil Duran Duran, ci despre un ton violet discret care se adaugă pe o bază de șaten sau negru
”, declară pentru popsugar.co.uk colorista Rex Jimieson.

Movul este obținut din albastru și roșu, prin urmare arată bine atât pe pielea cu subton rece, cât și pe cea cu subton cald”, adaugă specialista.

Citește și: Ce culori de păr se poartă în toamna 2020. 6 tendințe


Un alt avantaj al acestui trend este faptul că îl poți încerca acasă, fără să fii nevoită să mergi la salon dacă ești de părere că nu este sigur în contextul pandemiei. Există numeroase tipuri de produse precum șampoane nuanțatoare sau vopsele semipermanente care te pot ajuta să obții un ton perfect de șaten ametist.

O altă opțiune este nuanțarea discretă a părului șaten cu violet de gențiană, un dezinfectant de culoare violet intens care este folosit adesea pentru colorarea părului. Citește aici cum să-ți vopsești părul cu violet de gențiană.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro