Părul încurcat: de la coșmar la șuvițe mătăsoase
Frumuseţe · Coafuri / 14.11.2019

Filmele sau emisiunile tv în care se prezintă coafuri atractive te fac să te întrebi ce este în neregulă cu părul tău? Dacă ai renunțat la multe perii în încercarea de a „îmblânzi” părul încurcat este cazul să-ți schimbi strategia.

Părul încurcat sau ciufulit îți poate compromite ținuta și machiajul, dar dacă nu iei măsurile corecte ai putea agrava aspectul lui. Nu te enerva și nici nu încerca să-l piepteni în mod agresiv pentru că nu vei face decât să rupi firele fără să obții vreun avantaj real. Vei avea nevoie de răbdare pentru a crea look-ul pe care ți-l dorești, dar dacă aplici sfaturile specialiștilor vei observa progrese în fiecare zi.

 
Iată ce trebuie să faci pentru a trata eficient părul încurcat:

 
1. Hidratează părul de fiecare dată când îl speli

Nu este suficient doar să șamponezi părul, ci trebuie să aplici și balsam de fiecare dată. Numai în acest fel vei putea trece cu peria printre fire fără să le deteriorezi, iar părul va deveni mai mătăsos. Nu te clăti imediat după ce ai aplicat balsamul, ci lasă-l să acționeze cel puțin 5 minute.

 
2. Folosește un pieptene sau o perie cu dinți rari

Evită orice pieptene cu dinți mărunți pentru că nu vei reuși să descurci părul cu el. Ai nevoie numai de variante cu dinții rari pentru a evita ruperea în timp ce încerci să separi șuvițele. Începe întotdeauna de la vârfuri și avansează până la rădăcini.

 
3. Folosește produse speciale pentru părul încurcat

Poți alege un spray, un ser sau un balsam special pentru acest inconvenient. Produsele de acest tip au o formulă care hidratează șuvițele uscate și elimină nodurile, electrizarea și ciufulirea. Dacă ai o porțiune de păr foarte încurcat aplică o cantitate mai mare de spray pe zona afectată și în imediata apropiere, apoi perie firele încet, în jos. Poți folosi și degetele pentru a răsfira firele încurcate.

 
4. Utilizează măști de hidratare profundă

Aplicarea unei măști de hidratare o dată pe săptămână va avea un efect rapid de refacere a texturii părului, netezind cuticulele uscate și făcând părul moale și strălucitor. Dacă nu vrei să cumperi o mască din comerț poți utiliza și o mască naturală din iaurt, miere și ulei de migdale. Amestecă ingredientele, întinde mixul pe scalp și pe toată lungimea firelor, apoi lasă-l să acționeze timp de 20 de minute. Clătește-te cu apă călduță și vei vedea o diferență majoră în ceea ce privește aspectul părului în cel mult 2 săptămâni.
În cazul în care ai un program foarte aglomerat și nu poți rezerva un interval special pentru măștile de păr poți combina o lingură de suc de lămâie cu 2 căni de apă. Pune mixul într-un recipient tip spray și masează direct pe păr de fiecare dată când ai 5 minute libere. Nu necesită clătire, iar șuvițele tale vor arăta mult mai bine în doar câteva zile.

 
5. Aplică ulei pe tot părul

Pentru a-i furniza părului tău doza esențială de hidratare este  recomandat să realizezi frecvent masaje cu ulei. Uleiul de cocos organic este o opțiune ideală pentru că va stopa rapid încurcarea și uscarea părului. De asemenea, poți testa uleiul de jojoba, pe cel din sâmburi de struguri sau uleiul de marula.

 
6. Protejează-ți părul în timp ce dormi

După cum corpul tău are nevoie de odihnă, la fel și părul sensibil și încurcat necesită un repaus. Alege o față de pernă din mătase, care nu va cauza fricțiune în timpul somnului și previne înnodarea firelor de păr. Evită fețele de pernă din bumbac pentru că favorizează ciufulirea, uscarea și ruperea părului.

 
7. Renunță la produsele care conțin alcool

Deși există o gamă largă de produse care apar în reclame trebuie să analizezi ce formule folosești mai ales din punct de vedere al prezenței alcoolului. Optează pentru produse care nu conțin alcool sau sulfați pentru că vei evita degradarea, încurcarea și deshidratarea excesivă a podoabei capilare.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro