9
Părul de culoarea vinului fiert, un trend perfect pentru iarnă
Frumuseţe · Coafuri / 13.12.2017

Este perioada anului în care savurăm vinul fiert, acea băutură fierbinte și aromată cu mirodenii, pe care cei mai mulți dintre noi o asociem cu iarna și sărbătorile.

Dar această băutură destinată adulților se pare că a devenit o sursă de inspirație și în materie de frumusețe. O tendință interesantă s-a făcut remarcată pe Instagram. Este vorba despre părul vopsit în nuanțele de roșu burgund ale vinului fiert.

Această nuanță de roșcat închis, cu un subton mov și tonuri subtile de scorțișoară sau oranj amintește de nuanța vinului Bordeaux pe care îl fierbi împreună cu condimentele aromate pe timp de iarnă. Nu este de mirare că a devenit cunoscut pe Instagram drept "păr de culoarea vinului fiert". 

Pare să fie o culoare inspirată din moda anilor '90, când roșcatul cu tentă mov era foarte popular. Dar tonurile multidimensionale ale acestei nuanțe, plus tunosorile moderne, au făcut ca nuanța vinului fiert să fie un look cât se poate de modern și actual.

Este o culoare ușor de purtat și de adaptat oricărei nuanțe a pielii, datorită varietății de subtonuri care pot fi folosite. Pentru pielea deschisă, nuanțele luminoase ce amintesc de culorile fructelor de pădure sunt o opțiune bună. În cazul în care pielea ta este măslinie, poți opta pentru tonuri mai închise, precum culoarea vinului Merlot, potrivit specialiștilor citatați de allure.com.

Rezultatul final arată spectaculos, așa cum o demonstrează numeroasele fotografii postate pe Instagram de cele care au decis să îmbrățișeze acest look. Nu este pentru prima dată când această nuanță se află în prim-plan. Roșul Bordeaux este una dintre culorile în tendințe ale acestui sezon, atât în ceea ce privește moda, cât și machiajul. Rujul în nuanțe de Bordeaux sau Burgund arată senzațional, fiind ideal pentru un machiaj de sărbători.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro