19
O mamică a devenit expertă în împletituri pentru cele două fetițe ale sale: Coafurile lor arată spectaculos!
Frumuseţe · Coafuri / 12.03.2021

Împletiturile se numără printre cele mai vechi coafuri din lume, fiind folosite de mii de ani pentru a înfrumuseța părul.

În fiecare an apar noi stiluri și tehnici pentru împletirea părului, iar unele persoane sunt de-a dreptul fascinate de frumusețea părului împletit. Este și cazul Mariyei Bobroy, mama a două fete, care a devenit expertă în împletirea părului.

Mariya a devenit pasionată de coafurile împletite și își folosește îndemânarea pentru a le realiza fiicelor sale coafuri specatculoase, care arată impecabil.

Fiind mama a două fetițe de opt și șase ani, pe nume Briana și Ariana, Mariya s-a confruntat cu o problemă des întâlnită în rândul părinților de fete: cum ar putea să le coafeze pe micuțe, în afară de clasicele codițe, cocuri sau coadă la spate.


Citește și: Bentițele sunt din nou la modă. 35 de idei ca să le incluzi în coafuri trendy


După ce a urmărit câteva tutoriale pe YouTube, ea a decis să încerce o nouă coafură pentru Briana. Acesta a fost momentul în care a devenit „dependentă” de împletirea părului.

La început, Mariya avea nevoie de aproximativ o oră pentru a realiza unele cozi împletite. În prezent, tânăra spune că a devenit mult mai pricepută și poate face o coafură complicată într-un timp scurt. De fapt, ea le împletește părul fetițelor în fiecare dimineață înainte de școală, în timp ce ele iau micul dejun. Unele coafuri rezistă și câteva zile, însă mămica pasionată de împletituri vrea să încerce mereu o cofură nouă. Este o modalitate de a petrece timp de calitate împreună cu fiicele sale.

Creațiile sale nu au trecut neobservate, astfel că Briana și Ariana au primit de-a lungul timpului numeroase complimente pentru coafurile lor deosebite. Mariya a decis să-și facă și un cont pe Instagram, unde postează des imagini cu noile coafuri purtate de cele două fetițe.

Descoperă în galerie 20 de coafuri deosebite realizate de Mariya Bobroy pentru fiicele sale.

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro