29
Nuanțe de păr pastel. 30 de idei din care să te inspiri
Frumuseţe · Coafuri / 29.01.2019

Deși nu sunt multe persoane care au curajul să facă o schimbare radicală de look și să-și vopsească părul într-o nuanță pastelată de roz, mov sau albastru, acest trend se menține deja de câțiva ani.

Trebuie să recunoaștem că părul în tonuri pastelate pare desprins din povești și este o adevărată plăcere să privești imagini cu astfel de nuanțe. 

Culori precum roz "gumă de mestecat", albastu glacial sau chiar amestecul acestor tonuri pentru un efect irizant se numără printre trendurile din 2019. Instagram este o sursă excelentă de inspirație dacă vrei să alegi un astfel de look. 

Gama variată de culori pastelate în care te poți vopsi este de-a dreptul impresionantă și în mod sigur ai de unde alege. Din fericire, există acum variante și pentru brunetele care vor să încerce tonurile pastelate. Este vorba despre nuanța de șaten rose, care devine tot mai populară pe Instagram.

Vedete precum Hailey Baldwin, Lady Gaga sau Khloe Kardashian poartă nuanțe de păr pastelate, fiind un semn că trendul nu este nici pe departe apus.

Descoperă câteva dintre cele interesante nuanțe de păr pastel.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro