Scenariul perfect: vară, mare, soare! Zilele de vacanţă sunt, probabil, cele mai aşteptate zile din tot anul. Iar dacă vacanţa ta este aproape, înseamnă că pregătirile sunt în toi.
Scenariul perfect: vară, mare, soare! Zilele de vacanţă sunt, probabil, cele mai aşteptate zile din tot anul. Iar dacă vacanţa ta este aproape, înseamnă că pregătirile sunt în toi.
Creme de protecţie solară, prosopul de plajă, costumul de baie, reviste şi cărţi, numai bune de citit când leneveşti pe şezlong, şi multe altele sunt trecute pe lista de vacanţă. Vrei să arăţi perfect pe plajă, de aceea te-ai pregătit ca la carte (exfoliere, epilare, hidratare şi tot tacâmul). Dar te-ai gândit cum îţi vei prinde părul astfel încât să nu pierzi foarte mult timp cu el, dar să arate perfect?
Dacă vrei altceva decât un simplu coc sau o coadă de cal, am pentru tine trei filmuleţe care o să te ajute să-ţi prinzi părul fără prea multă bătaie de cap şi doar în câteva minute.
Stilul dezordonat
Când te pregăteşti să pleci la plajă nu ai foarte mult timp pentru coafat. De aceea, modul în care îţi prinzi părul trebuie să fie cât mai lejer şi mai uşor de făcut. Ce zici de o coafură aparent dezordonată, dar foarte sexy? Arată foarte bine şi este atât de uşor de realizat. Ai nevoie de câteva clame, fixativ şi o bentiţă de păr. Începe prin a da volum în creştetul capului spre breton. După, formează o coadă spre ceafă şi începe să răsuceşti părul pe care îl prinzi cu agrafe ca pe un coc banană. La sfârşit, vei obţine un look dezordonat pe care îl vei cuminţi cu o bentiţă. Mai jos ai un filmuleţ care să te ajute să obţii această coafură.
Un altfel de coc
În "vizitele" mele pe blogurile de modă internaţionale am observat că foarte multe bloggeriţe îşi prind părul într-un coc lejer, care arată atât de bine încât zici că-i făcut la salon. Mare mi-a fost mirarea când am aflat că acel coc şi-l fac singure, acasă, cu ajutorul unui ciorap. Tot ce ai de făcut este să iei un ciorap, cât mai apropiat ca nuanţă de culoarea părului tău, şi să-l tai în zona degetelor. Apoi îl rulezi şi îi dai o formă rotundă, asemenea unui elastic de păr. Îţi prinzi părul într-o coadă de cal şi începi să rulezi, de la vârfuri spre bază, ciorapul. În cinci minute cocul tău este gata!
Ajutor de la bentiţă
Când am încercat să-mi prind părul la spate cu ajutorul unei bentiţe elastice, am zis că este cel mai simplu mod de a-ţi prinde părul. Practic nu ai nevoie decât de o cordeluţă pe care o aşezi pe vârful capului şi pe care o tragi, uşor, în jos, până aproape de urechi (cât să o simţi stabilă). Apoi, tot ce ai de făcut este să iei câte o şuviţă de păr şi să bagi vărfurile sub bentiţă. Părul tău este gata de plajă!