Netezeşte firele rebele cu o periuţă de dinţi

Dacă ai firul de păr gros, atunci cunoşti efectul de păr "zbârlit" care apare de fiecare dată când îţi prinzi părul într-o coadă sau când vrei o coafură perfect netedă. Firele mici, în creştere, ies ca niste ace şi îţi strică total coafura. Dar există o soluţie foarte simplă pentru această problemă. Pulverizează spray fixativ pe o periuţă de dinţi şi netezeşte cu grijă părul. Rezultatul este uimitor!

Foloseşte hârtie pentru uscătorul de rufe împotriva electrizării

Remediul tău pentru păr electrizat se află într-un loc în care nu te-ai fi aşteptat. Este vorba de raionul cu produse pentru spălarea rufelor din marile magazine. Hârtiile care se aşază în uscătorul de rufe pentru a preveni electrizarea hainelor sunt perfecte pentru a împiedica şi electrizarea părului. După ce te-ai coafat sau chiar pe părul liber, masează cu o hârtie pentru uscător şi vei scăpa instant de energia statică responsabilă pentru părul rebel.

Obţine cozi împletite mai groase

Împletiturile sunt mereu în tendinţe, mai ales dacă ai părul des iar rezultatul este o coadă groasă, impresionantă. Dar chiar dacă nu te poţi lăuda că ai prea mult poţi obţine acelaşi efect. Trucul este să-ţi împleteşti coada strâns şi apoi să o lărgeşti, în loc să o împleteşti direct slab, pentru mai mult volum. Prin urmare, strânge bine părul pe măsură ce împleteşti, pulverizează spray fixativ pe coadă, apoi trage cu degetele de laterale pentru a o lărgi. Coada va părea mult mai voluminoasă şi îşi va păstra forma întreaga zi.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro