Piaptănă-te des
La nivelul scalpului este secretat sebumul, o substanţă uleioasă care protejează firele de păr împotriva factorilor de mediu, inclusiv împotriva umidităţii. Dar pentru ca aceste uleiuri benefice să se distribuie uniform pe lungime şi să "sigileze" firele de păr este necesar să te piepteni în fiecare zi. Dacă ai părul creţ şi pieptănarea îţi distruge buclele, foloseşte peria seara, înainte de culcare. Până dimineaţa onduleurile tale vor reveni la forma iniţială.
Uleiul pentru păr drept
Dacă ai părul drept, aplică un ulei pentru păr pe lungime şi vârfuri, cât este încă umed. Când este aproape uscat, piaptănă-te folosind o perie realizată dintr-o combinaţie de peri naturali şi sintetici. Aceştia vor distribui uleiul pe lugime şi vor sigila cuticulele, solzişorii care acoperă fiecare fir în parte, oferind strălucire şi protecţie împotriva umezelii.
Balsam leave-in pentru părul ondulat sau creţ
După ce te-ai spălat pe cap şi ai părul încă umed, încălzeşte în palme câteva picături de balsam leave-in şi masează-l pe păr, de la rădăcină şi până la vârfuri, definind buclele cu degetele. Foloseşte apoi foehnul cu difuzor pentru a-l usca complet. Balsamul leave in îţi va hidrata firele astfel încât atunci când intră în contact cu aerul de afară nu vor mai absorbi umiditate.