În mai toate prezentările de modă din acest sezon, manechinele au purtat coafuri cu aspect umed. Wet look-ul, aşa cum este cunoscut în limbaj de specialitate, este surprinzător de uşor de obţinut şi poate fi purtat ziua, la birou, dar şi seara, la o petrecere.
În mai toate prezentările de modă din acest sezon, manechinele au purtat coafuri cu aspect umed. Wet look-ul, aşa cum este cunoscut în limbaj de specialitate, este surprinzător de uşor de obţinut şi poate fi purtat ziua, la birou, dar şi seara, la o petrecere.
Tot ce ai de făcut este să-ţi achiziţionezi câteva produse de styling: gel de păr, ceară, spumă sau ulei. Poţi folosi oricare dintre aceste texturi, în funcţie de ce stil vrei să adopţi. Cu siguranţă, părul tău va avea un aspect mătăsos şi foarte glossy.
Perfect pentru birou
În dimineţile în care nu mai ai timp să-ţi aranjezi părul, dar şi în zilele în care căldura caniculară devine insuportabilă, îţi poţi purta părul strâns la spate, cu rădăcinile lucioase şi cărare pe mijloc. Pentru o astfel de coafură ai nevoie de gel de păr şi agrafe.
Un alt look foarte sexy este cel cu părul lăsat liber şi prins pe laterale, deasupra urechilor, cu câte o agrafă. Pentru această coafură trebuie să "umezeşti" şuviţele laterale şi să domoleşti firele rebele cu un pieptene cu dinţii deşi.
Camuflarea rădăcinilor nevopsite
Dacă vrei să-ţi laşi părul liber, în intregime umed, este indicat să foloseşti spuma de păr. Are un aspect mai natural şi se distribuie mai uşor pe lungimea părului, decât ceara, gelul sau uleiul. Acest gen de coafură este o modalitate simplă de a ascunde rădăcinile nevopsite. Dat cu gel şi purtat pe spate, părul tău va părea şuviţat.
La plajă
Părul cu aspect umed este perfect pentru zilele în care te duci la plajă. Tot ce ai de făcut este să-ţi umezeşti foarte bine părul, să aplici un gel de păr şi să pulverizezi un spray cu protecţie solară. Strănge-l la spate într-un coc. Şi nu uita să-l uzi bine înainte să intri în apă. Astfel, părul tău nu va mai absorbi atât de mulă apă sarată care duce la deshidratare.
Seara, la o petrecere
O coafură specială, pentru o petrecere, o poţi obţine cu o spumă de păr şi agrafe. Seara, înainte de culcare, aplică spumă pe părul umed, după care împarte părul în şuviţe subţiri, răsuceşte-le şi pinde-le în agrafe. Dimineaţa, scoate agrafele şi desfă părul, cu degetele şi cu capul în jos. Dacă vrei, poţi aranja şuviţele din faţă cu ajutorul ondulatorului.