21
Coafuri simple, dar în tendințe pentru Crăciun
Frumuseţe · Coafuri / 21.12.2018

Nu trebuie să adopți o coafură complicată pentru a arăta impecabil. Descoperă câteva coafuri simple, dar în tendințe pentru Crăciun, pe care le poți face singură

Coadă împletită

O coadă împletită lejer poate deveni coafura ideală pentru o petrecere tradițională de Crăciun. Este feminină, elegantă și foarte ușor de realizat. Pentru un look festiv, leaga coada cu o fundă, fie că alegi una în nuanțe clasice de roșu, reprezentative pentru această sărbătoare, fie cu o fundă în tonuri metalice precum auriu, argintiu sau cupru.

Bucle lejere

Nu trebuie să fii un as în mânuirea ondulatorului pentru a-ți face bucle potrivite pentru o coafură interesantă de Crăciun. Dacă nu te descurci să folosești ondulatorul sau stylerul pentru a realiza bucle, poți încerca diverse metode de a realiza onduleuri fără căldură, pe care le obții peste noapte. Descoperă 
aici câteva astfel de metode. 

Păr creț, voluminos

Dacă ai părul creț, poți profita la maximum de volumul lui natural, astfel încât să obții o coafură festivă. În ultimii ani se menține în tendințe acceptarea și valorificarea texturii naturale a părului. Prin urmare, dacă ai onduleuri sau bucle, folosește produse special concepute pentru definirea și coafarea lor. Lasă-ți părul liber pentru a-ți evidenția buclele perfecte.

Coc la spate

Un coc simplu la spate este coafura clasică pentru un eveniment festiv. Tot ce trebuie să faci este să-ți prinzi părul într-o coadă la spate și să răsucești coada în jurul bazei. Fixează vârful cozii sub elastic sau prinde-l cu agrafe. Dacă vrei o coafură elegantă și pretențioasă, îndreaptă părul cu placa și netezește-l cu grijă astfel încât să nu ai niciun fir de păr rebel. În schimb, dacă preferi un look mai relaxat, ondulează părul și apoi prinde cocul la spate.

Păr perfect drept și cărare pe o parte

O altă variantă foarte simplă de a obține coafura perfectă pentru Crăciun este simpla îndreptare a părului cu placa. Împarte părul în două secțiuni, printr-o cărare la spate. Îndreaptă apoi șuviță cu șuviță din cele două secțiuni, începând de la spate către față. După ce ai îndreptat tot părul, fă-ți o cărare dreaptă pe o parte. Pentru un stil statement, poți aplica glitter pe păr de-a lungul cărării.

Coafură accesorizată

Chiar și cea mai simplă coafură, precum părul prins într-o coadă la spate, împletit sau cu o cărare pe o parte poate deveni o un look elegant și rafinat cu ajutorul accesoriilor. Pentru Crăciun, cele mai potrivite accesorii pentru păr sunt fundele, care pot fi realizate din catifea în nuanțe de roșu, verde închis sau tonuri metalic precum auriu sau argintiu. De asemenea, agrafele cu efect decorativ și coronițele sunt o alegere potrivită.

Coafură retro

Dacă vrei să obții un look retro de Crăciun, este foarte simplu să o faci cu ajutorul coafurii adoptate. De exemplu, îți poți face o coadă pe o parte pe care să o ondulezi. Scopul este să obții bucle perfect definite, voluminoase, care amintesc de stilul starurilor de cinema din trecut de la Hollywood. Folosește o perie rotativă sau un styler pentru a crea astfel de bucle perfect definite.

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro