21
Cele mai frumoase tunsori bob lung care se potrivesc oricui. 20 de idei
Bobul revine cu regularitate în tendințe pentru că este una dintre cele mai versatile tunsori. Însă tunsoarea bob lung, cunoscută și ca lob, pare să preia rolul de cea mai trendy tunsoare în ultimii ani.
Are un avantaj pe care nimeni nu îl poate trece cu vederea: este una dintre tunsorile care se potrivește perfect oricui, indiferent de structura sau textura părului.
Bobul lung arată excelent atât în cazul părului perfect drept, cât și al celui ondulat sau chiar creț. Numeroase staruri de la Hollywood și din industria muzicală au adoptat deja acest look care avantajează pe oricine. Olivia Palermo, Emma Stone, Chrissy Teigen sau Jennifer Lawrence sunt numai câteva dintre celebritățile care au încercat acest look.
Tunsoarea lob ajunge de obicei până aproape de nivelul umerilor, acesta fiind motivul pentru care reușește să avantajeze orice chip. Încadrează perfect trăsăturile feței și le pune în evidență, mai ales atunci când sunt incluse șuvițe inegale sau în scări. Vârfurile tunse perfect drept sunt un alt trend major pe care nu ar trebui să-l ignori. Folosit în cadrul tunsorii lob, acest truc oferă mai mult volum și face părul rar sau fin să pară mult mai des.
Dacă ai părul perfect drept, onduleurile lejere obținute foarte ușor cu puțină spumă de păr sau dormind cu părul împletit peste noapte sunt o altă modalitate excelentă de a oferi un plus de volum părului tuns bob lung.
Există numeroase variante de bob lung din care poți alege, în funcție de textura părului tău și trăsăturile chipului. O tendință a momentului este bobul lung cu breton, care se potrivește cel mai bine dacă ai părul fin și vrei să maschezi acest lucru sau dacă ți se pare că ai fruntea înaltă și vrei să o ascunzi. Cărarea pe mijloc sau o cărare adâncă pe o parte reprezintă o altă modalitate de a purta tunsoarea bob.
Părul ondulat arată la fel de bine în variantă bob lung. Această tunsoare te ajută să pui buclele în evidență și este foarte simplu de aranjat și întreținut.