Vopsirea părului acasă a devenit o rutină pentru numeroase femei. Până la urmă, este de înțeles: costă mult mai puțin ca la salon, nu îți bați capul cu programări și rezultatele sunt excelente dacă folosești produse de calitate și tehnica potrivită.
Secretul este să ai la îndemână tot ce îți trebuie, să alegi corect nuanța și să pui în practică trucuri care te vor ajuta să obții rezultatul perfect. Iată care sunt cele mai bune trucuri pe care să le încerci când te vopsești singură:
Lasă schimbările radicale în seama specialiștilor
Cele mai grave greșeli în materie de vopsirea părului apar atunci când încerci să faci o schimbare radicală a culorii acasă, precum tranziția de la brunet la blond platinat. Trecerea de la o familie de culori la alta necesită un proces de durată, în mai multe etape, pe care ar fi mai bine să îl lași în seama specialiștilor de la salon. Aceștia știu cum să facă schimbări radicale de culoare în așa fel încât să obții nuanța dorită iar părul să aibă cât mai puțin de suferit. Când îți vopsești singură părul, este recomandat să variezi cu maximum două tonuri față de culoarea ta, fie că alegi o nuanță mai închisă sau mai deschisă.
Nu alege nuanța în funcție de modelul de pe cutie
În mod sigur modelul care zâmbește pe cutie arată senzațional, dar culoarea pe care o are părul ei nu este identică cu cea pe care o vei obține tu. Cea mai bună modalitate de a alege este să verifici spatele cutiei, unde găsești un tabel cu rezultatul obținut în funcție de nuanța actuală a părului tău. Un alt truc ușor de pus în practică este acela de a compara culoarea părului tău cu cele de pe spatele cutiei. Astfel îți faci o idee mai bună cu privire la rezultatul pe care îl obții.
Cumpără două cutii cu vopsea
Dacă părul tău trece de nivelul umerilor sau este aspru și cu firul gros, folosește două cutii de vopsea în aceeași nuanță pentru a asigura o acoperire completă. De asemenea, nu uita să amesteci vopseaua într-un vas ceramic sau din plastic.
Testează pe o șuviță
Atunci când vrei să încerci o nuanță nouă de vopsea, fă un test pe o șuviță de păr. Alege o șuviță subțire, ce poate fi ascunsă cu ușurință, pe care să o vopsești. Analizează apoi rezultatul și observă dacă este ceea ce îți doreai.
Retușează numai rădăcinile
Dacă vrei să vopsești numai părul crescut la rădăcină, nu aplica vopsea și pe lungimea părului. Firele de păr sunt mai poroase pe lungime, astfel că vor absorbi mult mai repede vopseaua. Din această cauză obții efectul de rădăcini deschise la culoare și păr mai închis pe lungime.
Împarte părul în secțiuni
Ca să eviți colorarea neuniformă, trasează o cărare pe mijloc, de la frunte până la ceafă. Împarte apoi părul în patru secțiuni - două deasupra urechilor și două sub urechi. Aplică întotdeauna vopseaua de la spate către față.
Lasă-ți părul desprins
Poate ai observat că modelele din reclame au mereu părul acoperit cu vopsea strâns într-un coc răsucit. Dar în realitate nu ar trebui să faci asta. Culoarea nu va fi uniformă pentru că în anumite zone vei avea o acumulare de vopsea iar în altele vopseaua nu va acoperi suficient. Lasă părul liber pe spate până când expiră timpul de așteptare. Poartă o pelerină specială din plastic pentru a nu-ți murdări hainele.
Adaugă apă și masează înainte de clătire
Înainte de a-ți clăti părul, stai cu capul aplecat pe cadă și stropește părul cu puțină apă. Masează apoi părul și scalpul cu mâinile timp de câteva secunde. Vopseaua este emulsionată și se uniformizează pe tot părul.
Aplică întotdeauna masca din cutie
Dacă sari peste aplicarea măștii din cutia de vopsea, stratul exterior al părului, numit cuticulă, va rămâne deschis. Nu arunca plicul cu mască pe care îl găsești în cutia cu vopsea și nici nu îl amesteca cu vopseaua de păr și oxidantul. Folosește-l exact așa cum este specificat în prospect.
Nu te vopsi dacă ți-ai făcut recent părul permanent sau l-ai îndreptat chimic
Aceste două proceduri chimice interferează cu substanțele din vopselele pentru păr, ceea ce înseamnă că rezultatul obținut ar putea să fie mult diferit față de ceea ce îți doreai. Așteaptă câteva săptămâni înainte de a te vopsi dacă ai apelat la una dintre aceste proceduri.