28
Ce coafură să porți de Revelion, în funcție de locul în care vei petrece. 30 de idei
Frumuseţe · Coafuri / 22.12.2017

Este foarte important să alegi coafura pentru Revelion în funcție de locul în care se va desfășura petrecerea.

Pentru un party dezlănțuit alături de prieteni, coafurile rebele și originale sunt ideale. Dar dacă vei participa la o cină festivă sau la o petrecere formală, atunci look-urile clasice, elegante sunt de preferat.

Dacă vrei să fii strălucitoare în Noaptea dintre Ani și să ai un look impecabil, urmează sfaturile stiliștilor ghd România. Ei îți propun trei variante de coafuri ușor de realizat, pe care le poți purta cu încredere de Revelion, în funcție de petrecerea la care participi.

Bucle glam pentru o petrecere într-un restaurant sofisticat

Dacă mergi împreună cu iubitul tău într-un restaurant sofisticat de Revelion, stiliștii îți recomandă buclele cu aspect glam, inspirate din aerul retro al Hollywood-ului de altădată. Acest tip de coafură se poate realiza ușor cu ajutorul unui ondulator și se asortează cel mai bine cu o rochie neagră, din catifea. Completează-ți look-ul cu un ruj roșu și o linie subțire de eyeliner.

Bucle lejere pentru părul scurt, ideale dacă vrei să mergi într-un club

O idee inspirată, pe care ți-o prezintă stiliștii ghd România în cazul în care vrei să petreci noapte de Revelion într-un club cu prietenii este să porți bucle lejere. Ele se potrivesc pentru orice lungime a părului și îți pun în evidență culoarea. Încearcă să îți faci bucle lejere doar la vârfuri dacă ai părul scurt, și pe toată lungimea dacă ai părul lung. Un plus al acestei coafuri? Evidențiază foarte bine șuvițele deschise la culoare!

Părul drept pentru petrecerea de la cabană

În cazul în care Revelionul tău înseamnă o vacanță relaxantă și plină de distracție cu prietenii, la munte, stiliștii îți recomandă șuvițele drepte, impecabile, cu un aspect neted la rădăcina. Această coafură este extrem de șic, dar și foarte versatilă. Mai mult decât atât, fiind ușor de realizat, te poți coafa oriunde în cabană și nici nu vei pierde mult timp. 
O astfel de coafură se potrivește perfect cu atmosfera relaxată de vacanță, iar dacă vrei un detaliu inedit în look-ul tău, o poți combina cu un machiaj strălucitor al ochilor. 
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro