6 soluții pentru a combate albirea prematură a părului
Ești adolescentă, dar ai văzut deja primul fir de păr alb? Te simți jenată în grupul de prieteni pentru că ceilalți nu au această problemă? Aplică soluții practice pentru a reface culoarea părului și a-i îmbunătăți aspectul.
Credeai că părul alb apare numai la vârste foarte înaintate și ți se pare foarte deranjant să observi deja câteva fire care și-au pierdut pigmentul natural? Nu te îngrijora, există remedii pe care le poți aplica pentru a combate albirea prematură a părului. Nu trebuie să consideri că look-ul tău va avea de suferit pentru că poți reface culoarea părului, astfel încât să-ți încadreze armonios trăsăturile.
Iată ce soluții poți utiliza pentru a neutraliza cele câteva fire de păr alb care te îngrijorează:
1. Protejează părul împotriva căldurii
Acest pas are rol de prevenție și de tratare împotriva albirii părului. Căldura excesivă și transpirația favorizează deshidratarea scalpului, iar foliculii devin mai fragili și se degradează mai rapid. Rezultatul poate fi apariția firelor albe sau gri, așa că este recomandat să folosești pălării sau șepci când ești în aer liber, direct în lumina soarelui. Evită băile foarte fierbinți, precum și căldura degajată de foehn. Dacă deja ai observat fire albe începe planul de acțiune chiar de acum și aplică de două ori pe săptămână ceai rece pe toată suprafața părului pentru a combate efectul de încălzire. Odată ce pH-ul de la nivelul scalpului revine la normal și firele albe vor dispărea, iar părul va deveni mai des și mai rezistent.
2. Consumă alimente bogate în vitamina B12
Este una dintre cele mai utile soluții pentru a scăpa de părul alb rapid. Vitamina B12 are efect curativ la nivelul scalpului și protejează pigmentul natural al părului. Consumă cât mai des brânză, avocado, fulgi de drojdie nutritivă, portocale, prune și merișoare. Vei vedea cum părul crește mai repede, iar firele albe vor dispărea treptat, pe măsură ce se reface culoarea naturală a podoabei capilare.
3. Folosește produse de îngrijire cu biotină
Biotina este un ingredient natural care poate readuce culoarea închisă a șuvițelor tale. Astfel, este recomandat să incluzi 2-3 porții de fulgi de ovăz sau migdale în meniul tău zilnic dacă vrei să scapi mai repede de părul alb apărut mult prea devreme. De asemenea, alege șampoane, balsamuri și spray-uri de îngrijire care conțin acest ingredient pentru ca, în timp ce hidratezi părul, să contribui și la refacerea culorii lui fără niciun efort suplimentar. Acest remediu este foarte util în special pentru persoanele brunete sau cu părul șaten închis. Biotina este foarte eficientă pentru refacerea culorilor închise.
4. Utilizează cu încredere uleiul
Masajul cu ulei la nivelul scalpului va neutraliza și albirea prematură. Nu te gândi că este neplăcut să ai părul unsuros, ci compară această situație cu varianta de păr alb. Precis vei putea să faci acest mic sacrificiu pentru a-ți reface părul. Folosește ulei de migdale sau de măsline pentru a fortifica firele de păr și a favoriza revenirea culorii tale naturale. Masajul cu ulei are și efect de prevenire, astfel încât nu va trebui să-ți faci probleme gândindu-te că vor apărea din ce în ce mai multe fire albe.
5. Henna
Este o vopsea naturală, precum și un tratament foarte util pentru întreg scalpul. Folosește henna o dată pe săptămână pentru a elimina și a preveni albirea părului.
6. Meditația
Stresul este un inamic important al părului frumos. Poate provoca subțierea și albirea părului, așa că este momentul să găsești modalități de a te relaxa și de a îndepărta energia negativă care îți face rău. Meditația reface echilibrul de substanțe utile la nivelul creierului, favorizând calmul și liniștea interioară. Previne albirea prematură și stopează agravarea problemei.