25
5 tunsori care nu se demodează niciodată. Vedetele le adoră!
Frumuseţe · Coafuri / 13.07.2019

Este interesant să fii mereu cu un pas înaintea trendurilor și să porți cele mai noi tunsori sau coafuri. Dar sunt unele tunsori clasice care par să nu se demodeze niciodată și arată întotdeauna perfect.

Vedetele revin la ele iar și iar, ceea ce demonstrează că sunt alegerile perfecte în locul trendurilor efemere. De-a lungul timpului, câteva dintre aceste tunsori s-au făcut remarcate și revin în tendințe cu regularitate. Motivul pentru care se mențin în trend de-a lungul anilor este simplu: se potrivesc oricui, indiferent de forma chipului sau textura părului. Iată cinci tunsori care nu se demodează niciodată:

Tunsoarea bob



Nu există o tunsoare mai clasică decât tunsoarea bob. Întotdeauna o alegere elegantă, bobul a fost făcut foarte popular de fashion icon-uri precum Anna Wintour sau Alexa Chung. Și Kim Kardashian a adoptat de curând o tunsoare bob dreaptă și sexy. Necesită puțină mentenanță pentru că trebuie să-ți tai vârfurile cu regularitate astfel încât să păstrezi dimensiunea potrivită. Intervalul la care sunt necesare tunderi este de aproximativ șase săptămâni, dar depinde de ritmul cu care crește părul tău. Fie că preferi bobul perfect drept, pe cel ușor răvășit sau ondulat, în mod sigur vei arată excelent cu o astfel de tunsoare. Se potrivește oricui, indiferent de forma feței sau textura părului.

Păr lung, tuns în scări



De la Jennifer Aniston și până la Rosie Huntington-Whiteley, părul lung, tuns în scări, este fără îndoială una dintre tunsorile preferate ale celor mai sexy vedete. Șuvițele inegale sunt cele care oferă un aer modern și actual acestei tunsori clasice. Părul de aceeași lungime, cu o cărare pe mijloc, pare demodat și amintește de anii '90. Dar adăugând șuvițe de lungimi diferite obții volum și textură care îți vor pune foarte bine în valoare părul.

Breton subțire



Nu este vorba despre bretonul gros, tuns drept sau despre microbretonul purtat cu ani în urmă. Secretul pentru a face un breton să arate atemporal este să alegi șuvițe ce oferă un look natural, de parcă așa te-ai fi trezit. Bretonul nu este simplu de întreținut dacă vrei să arate mereu impecabil. Dar dacă îți plac provocările și vrei să încerci o tunsoare nouă, atunci acel breton subțire și modern va arăta întotdeauna cool.

Lob ondulat



Lobul este o variantă mai lungă de bob (long bob) și este un stil care se potrivește oricui. Lungimea lobului ajunge de obicei până aproape de nivelul umerilor. Chiar dacă ai părul drept în mod natural, purtarea părului în stil ușor răvășit sau ondulat va face tunsoarea bob să arate întotdeauna modern și relaxat. Dacă părul tău este ondulat, atunci lobul este ideal pentru tine!

Tunsoare pixie



Tunsoarea pixie este, fără îndoială, o tunsoare potrivită femeilor curajoase. Dar este în același timp un stil care nu se demodează niciodată. Este atemporal, întotdeauna chic, dar și foarte sexy. Staruri precum Charlize Theron, Halle Berry sau Zoe Kravitz demonstrează cât de actuală este tunsoarea pixie, indiferent  care sunt trendurile.

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro