4 greșeli care duc la căderea și rărirea părului
Frumuseţe · Coafuri / 08.08.2019

Cele mai multe femei se confruntă cel puțin o dată în viață cu un episod marcat de căderea accentuată a părului. Oricine poate intra în panică atunci când se pieptănă și descoperă tot mai multe fire căzute pe perie.

Deși există numeroase motive pentru care te poți confrtunta cu căderea părului, unele dintre ele sunt cel mai des întâlnite. Schimbările hormonale, stresul, diverse afecțiuni medicale și moștenirea genetică sunt de obicei principalii factori care cauzează pierderea părului.

În primul rând, este important de știut că părul are un ciclu de viață în patru etape: creștere, stagnare, cădere și regenerare. Orice factor intern sau extern care afectează aceste cicluri de viață ale firelor de păr poate să ducă la căderea și rărirea părului.

Dar părul ți se poate rări puternic și din cauza unor greșeli pe care le poți face și pe care nu le consideri importante. Iată care sunt:

Nu mănânci suficient sau urmezi diete extreme


Cu toții știm cât de important este avem o dietă echilibrată, dar nu sunt mulți oameni care știu că dieta afectează direct creșterea părului. "Dacă nu îi oferi organismului tău suficienți nutrienți, energia necesară creșterii părului va fi direcționată către organe vitale precum inima, plămânii sau creierul", declară pentru cosmopolitan.com medicul dermatolog cu specializare în tricologie Dominic Burg.

"Părul nu este esențial pentru supraviețuire, dar consumă multă energie", mai spune specialistul. Cu alte cuvinte, creșterea părului necesită consum de energie din partea organismului. Iar dacă nu mănânci suficiente alimente bogate în proteine, fier, vitamine sau acizi grași, vei observa căderea și subțierea părului. Dar efectele nu apar imediat, ci după aproximativ trei luni, când au trecut fazele de stagnare și cădere.

Evită să stai nemâncată întreaga zi sau să urmezi diete foarte restrictive pentru a slăbi brusc. Îți afectează grav organismul, inclusiv frumusețea părului.

Îți prinzi părul foarte strâns


Obiceiul de a-ți prinde părul prea strâns poate avea urmări extrem de grave pentru podoaba ta capilară. Efectul de tracțiune la nivelul rădăcinilor slăbește în timp foliculii și duce la căderea părului. Poartă denumirea de alopecie de tracțiune și apare adesea când sunt purtate frecvent coafuri mult prea strânse. Dacă observi că părul începe să se rărească doar în anumite zone, precum pe linia din jurul frunții, este un semn că modul în care te coafezi poate fi de vină. Renunță timp de cel puțin trei luni la părul prins în coadă înaltă sau la împletiturile foarte strânse. 

O altă cauză a alopeciei de tracțiune ar putea fi extensiile de păr. Greutatea acestora pun presiune asupra rădăcinilor firelor de păr, care sunt nevoite să susțină o greutate mult mai mare decât ar trebui. Dacă îți place să porți extensii, este important să faci pauze cu regularitate, astfel încât părul să nu fie afectat.

Nu te speli cu regularitate pe cap


Probabil ai observat că îți cade părul când te speli pe cap. Dacă ți se pare că după fiecare baie strângi multe fire de păr căzute, atunci este posibil ca obiceiurile tale de îngrijire să fie de vină.

"În mod normal pierdem în jur de 50-100 de fire de păr pe zi, ceea ce reprezintă 0,001 procente din totalul firelor de păr pe care le ai", spune medicul. "Atunci când observi că acea cantitate se dublează sau se triplează, este un indiciu că ciclul de viață al părului tău este prea scurt", declară specialistul.

Faptul că nu te speli pe cap suficient de des duce la acumularea de celule moarte, sebum și murdărie la nivelul scalpului, ceea ce sufocă foliculii și duce la căderea părului. Este indicat să te speli pe cap de două sau tri ori pe săptămână, în funcție de nevoile părului tău.

Te vopsești prea des


Este foarte important să respecți toate indicațiile din prospectul vopselei pentru păr pe care o folosești. Nu ar trebui să te vopsești la un interval mai mic de trei săptămâni pentru că substanțele nocive din vopselele de păr îți pot afecta scalpul. Atunci când pielea capului este iritată și inflamată, foliculii au de suferit. Vopsirea părului cu o frecvență prea mare ar putea să ducă la căderea și rărirea părului în timp. 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro