Slăbitul chirurgical ajută memoria
Nu numai că te scapă de kilograme, dar slăbitul cu ajutorul chirurgiei mai are şi alte beneficii. Chirugia bariatrică sau chirurgia obezităţii îmbunătăţeşte memoria, susţin specialiştii.
Nu numai că te scapă de kilograme, dar slăbitul cu ajutorul chirurgiei mai are şi alte beneficii. Chirugia bariatrică sau chirurgia obezităţii îmbunătăţeşte memoria, susţin specialiştii.Obezitatea este asociată cu un număr mare de afecţiuni, precum şi cu cele care implică declin cognitiv, precum maladia Alzheimer. Utilizarea chirugiei bariatrice nu numai că reduce riscul acestor afecţiuni, dar şi îmbunătăţeşte funcţiile cognitive, potrivit oamenilor de ştiinţă americani. "După doar trei luni de la intervenţia chirurgicală, am observat o îmbunătăţire semnificativă a memoriei,
Atenţie la riscuri!
Deşi acest tip de intervenţii şi-au demonstrat eficienţa în ceea ce priveşte tratamentul obezităţii, cercetătorii americani atrag atenţia asupra efectelor chirurgiei bariatrice cu privire la funcţiile cognitive puţin studiate. Toate intervenţiile chirurgicale importante presupun anumite riscuri din punct de vedere cognitiv. În cazul operaţiilor împotriva obezităţii,
Îmbunătăţeşte memoria
În timpul studiului au fost comparate datele preluate de la 120 de pacienţi care au suferit o intervenţie chirurgicală (micşorare a stomacului şi inelul gastric) cu cele de la 60 de pacienţi cu obezitate care nu au optat pentru chirurgie. Specialiştii au testat abilităţi precum atenţia, memoria sau limbajul pacienţilor. "În cele trei luni cât a durat studiul, nu am observat schimbări în ceea ce priveşte atenţia sau limbajul. În shimb, am observat îmbunătăţiri semnificative ale memoriei în cazul pacienţilor operaţi,"
Nu se cunoaşte exact mecanismul prin care acest tip de intervenţii acţionează asupra memoriei. Una dintre explicaţiile oferite de specialişti constă în faptul că persoanele care suferă de obezitate suferă în acelaşi timp şi de depresie sau anxietate. Odată ce este îndepărtată problema greutăţii, dispare şi depresia. Acest fapt poate duce la îmbunătăţirea funcţiilor cognitive.
Operaţia obezităţii: tipuri
Numeroase afecţiuni sunt favorizate de obezitate, dintre care fac parte diabetul, afecţiunile cardiovasculare, infertilitatea. Chirurgia bariatrică reprezintă o soluţie pentru persoanele care nu reuşesc să slăbească prin dietă.
Există mai multe tipuri de operaţii, dintre care dr. Ştefan Jianu, medic primar de chirurgie generală, le aminteşte pe cele:
1. Restrictive (care micşorează volumul stomacului). Dintre acestea fac parte: gastric banding laparoscopic (inelul gastric laparoscopic) şi sleeve gastrectomy (gastrectomia longitudinală);
2. Intervenţii malabsorbtive - bypass jejunoileal (nu se mai practică);
3. Interventii mixte, cu restricţie şi malabsorbţie în acelaşi timp: bypass gastric (în care se micşorează stomacul şi se scurtează intestinul activ) sau alte intervenţii mai puţin practicate (diversia duodenopancreatică, duodenal switch).