Sănătate. Otoplastia, operaţia care te scapă de problema urechilor clăpăuge
Cunoaștem cu toții cel puțin o persoană care este complexată din cauza mărimii, a formei urechilor sale ori, în cele mai multe cazuri, de faptul că sunt mult prea depărtate de cap. Urechile clăpăuge aduc numeroase complexe, mai ales în cazul copiilor care pot fi umiliți de către colegi din această cauza. Subiectul a atras de-a lungul timpului și mituri precum faptul că oamenii care au urechi „clăpăuge” au fost urecheaţi foarte des în copilărie.
Cu toate acestea, remarcile pe seama aspectului urechilor îi pot influența în mod negativ pe copii. Aceștia pot deveni introverti, anti-sociali și neîncrezători în propria persoană. Cel mai important rol în această situație îl joacă părinții, care trebuie să fie bine informați cu privire la sentimentele copilului, dar și la măsurile pe care le pot lua pentru a-i asigura celui mic o viață normală.
„Urechile sunt complet dezvoltate în jurul vârstei de 9 ani și rămân așa toată viața, astfel încât de la această vârstă se poate face intervenția de corecție. Vârsta pacientului nu afectează modul în care va decurge operația sau recuperarea, iar ce este important de știut este faptul că rezultatul intervenției este definitiv, nu se mai produc schimbări în timp. Este o operație care se face cu anestezie locală sau generală la nevoie și durează în jur de 1 oră, în funcție de complexitate”
Ce trebuie să știți despre otoplastie
În cazul urechilor care sunt mult prea depărtate de cap, intervenția presupune realizarea unei incizii în spatele urechii, în pliul natural dintre ureche și pielea capului. Chirurgul îndepărtează apoi cantitatea necesară de cartilaj și piele, pentru a obține efectul dorit.
În unele cazuri, cartilajul va fi remodelat pentru a căpăta o formă mai plăcută, iar apoi fixat prin șuturi, ce îi consolidează nouă poziție. În alte situații, esteticianul poate remodela urechile fără a elimină din cartilaj, realizând manevre ce stabilizeaza cartilajul permanent. După sculptarea cartilajului, pielea va fi cusută pentru a ține urechea în poziția dorită până ce vindecarea este completă.
Un aspect important de luat în calcul este faptul că intervenția nu afectează în niciun fel capacitatea de auz. În ceea ce privește recuperarea, durerile sunt minime și cedează foarte ușor la calmante. Urechile vor fi ușor umflate și vinete în primele zile de după operație, iar firele se îndepărtează după 12 zile. Timp de câteva săptămâni, este necesară purtarea unei bentițe care menține urechile apropiate de cap și ajută vindecarea.
Este recomandat cu două săptămâni înainte de operație să se renunțe la medicamentele ce pot influența coagularea sângelui, dar și la fumat și alcool. O altă recomandare privește expunerea la soare, care nu este indicată după operație timp de 6 săptămâni.
Riscuri și complicații
Sunt minore și ușor de rezolvat. Învinețirea urechilor sau umflarea pavilionului auricular cedează în câteva zile. Aceste inconveniente sunt minore și ușor de tratat, iar foarte important este faptul că nu influențează rezultatul final al intervenției. Cicatricile sunt situate în spatele urechilor, iar în timp devin practic invizibile. Prețul unei operații estetice de corectare a urechilor este de 800 de euro, iar mai multe detalii despre această aflați pe www.drdoboscalin.ro.