Dr. Cristian Nițescu, medic primar în chirurgie plastică și estetică și doctor în științe medicale

MIT: Există implanturi personalizate, care se fac pe comandă.


REALITATE: Nu există aşa ceva. Există însă la firmele consacrate producătoare de implanturi de cea mai bună calitate, ale căror produse le utilizez, o gamă extrem de largă de dimensiuni, volume şi forme de implant, astfel că, într-adevar se pot găsi implanturi ce se potrivesc perfect fiecărei femei.  


MIT: Implanturile sunt garantate pe viaţă.


REALITATE: Implanturile, ca şi orice dispozitiv/device medical au o durată de viaţă limitată, nu sunt veşnice. Astfel, ele nu sunt garantate pe viaţa pacientei. Implanturile au garanţie, însă aceasta este valabilă pe viaţa lor  -  de  aproximativ 10-15 ani - acesta fiind intervalul de timp, după care firmele producătoare recomandă schimbarea lor.


MIT: Implanturile mamare explodează în avion.


REALITATE: Numeroase paciente m-au întrebat cât de repede postoperator pot zbura cu avionul fără ca implantul să explodeze. Nu are nicio legătură călătoria cu avionul cu eventuala spargere a implantului. Avioanele sunt presurizate, adică nu diferă cu nimic aerul din avion de cel pe care îl respirăm pe pământ zi de zi, astfel că nu există niciun pericol potenţial al călătoriei cu avionul pentru posesoarele de implanturi.


Toate miturile enumerate mai sus sunt FALSE şi nu fac decât să inducă în eroare pacienta care îşi doreşte o astfel de operaţie. Dr. Cristian Niţescu recomandă ca pacientele să aibă această discuţie înainte de operaţie, dar să şi respecte toate indicaţiile postoperatorii, pentru a evita complicaţiile. Aceasta este reţeta sigură pentru a fi mulţumite de noua schimbare.


5 sfaturi pentru operaţiile de implanturi mamare


Nu trebuie să vă puneţi implanturi foarte mari. Acestea sunt însoţite întotdeauna de complicaţii redutabile: dureri cronice de sâni, de umeri şi de spate, aspectul inestetic al sânului în timp, cicatrici inestetice etc.Ţineţi cont de sfaturile medicului până la circa 1-2 luni de la operaţie, pentru a nu avea surprize neplăcute.Nu vă expuneţi la soare şi nu mergeţi la solar cel puţin 6 luni de la operaţie.Masajul postoperator trebuie respectat cu stricteţe până la 3 luni de la operaţie.Cel mai important: nu veniţi cu idei preconcepute legate de dimensiunea şi forma implantului!
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro