Peelingul chimic: 3 tipuri de tratament. Descoperă-l pe cel potrivit!
Frumuseţe · Chirurgie estetica / 14.05.2013

Vrei să scapi de ridurile fine, petele cauzate de soare sau de semnele lăsate de acnee? Peelingul chimic este o soluţie eficientă, însă trebuie să ştii cum să-l alegi pe cel potrivit tenului tău.

Vrei să scapi de ridurile fine, petele cauzate de soare sau de semnele lăsate de acnee? Peelingul chimic este o soluţie eficientă, însă trebuie să ştii cum să-l alegi pe cel potrivit tenului tău.

Peelingul chimic este un tratament folosit pentru ridurile fine, diverse pete care apar în urma expunerii la soare, dar şi pentru a atenua urmele lăsate de acnee asupra tenului tău. Însă, înainte de a recurge la acest tratament este recomandat să ştii de câte feluri este şi cum poţi să-l alegi în funcţie de caracteristicile tenului tău.




Ce este peelingul chimic?

Potrivit specialiştilor, peelingul chimic este o metodă de întinerire facială care presupune exfolierea epidermei cu ajutorul unei substanţe chimice. Rolul lui este acela de a îndepărta celulele moarte de la suprafaţa pielii, permiţând astfel regenerarea celulelor.

“Intervenţia noninvazivă are capacitatea de a rezolva personalizat imperfecţiunile tenului, prin posibilitatea alegerii nivelului de penetrare a epidermei: superficial, mediu sau profund. În funcţie de caracteristicile pielii se poate opta pentru una dintre cele trei variante, ele putând fi parcurse şi progresiv dacă este nevoie. Mai apoi, în funcţie de profunzimea stratului de piele care trebuie revitalizat se alege şi tipul de agent folosit.”
, aflăm de la chirurgul estetician Silvia Stănculescu-Vasalos, specialist în chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă la Spitalul Medicover.


Pentru ce probleme se foloseşte peelingul chimic?

Poţi să recurgi la un peeling chimic atunci când vrei să scapi de:

  • ridurile fine de expresie de sub ochi şi din zona gurii
  • petele cauzate de expunerea prelungită la soare
  • leziunile şi cicatricilor cauzate de un ten cu tendinţă acneică
  • aspectul vizibil al pistruilor
  • petele pigmentare.



Când este bine să faci un peeling chimic?



Cele mai bune perioade pentru a face un peeling chimic sunt lunile de primăvară şi toamnă. De asemenea, acest tratament nu este recomandat pe pielea deja bronzată.

“Peelingul nu trebuie aplicat pe pielea deja bronzată, pentru că unele tratamente pot provoca arsuri sau pururit. Deoarece în urma acestor tratamente pielea este sensibilizată, nici expunerea ulterioară la soare nu este recomandată. Aşadar, perioadele de evitat sunt atât vara, cât şi iarna, atunci când zăpada reflectă razele UV.
”, adaugă chirurgul estetician Silvia Stănculescu Vasalos.


Câte tipuri de peeling chimic există şi cum să-l alegi pe cel care ţi se potriveşte?

Chirurgul estetician Silvia Stănculescu Vasalos ne spune că există trei tipuri de peeling chimic. Iată care sunt acestea şi în ce situaţii sunt recomandate:

1. Peelingul superficial
Este indicat celor cu piele sensibilă, fiind cel mai blând tip de peeling, realizat în majoritatea cazurilor cu acizii diluaţi, alphahidroxici. Această variantă dă rezultate în tratarea liniilor fine, a petelor de pigment, a cicatricilor cauzate de acnee şi a pielii uscate. "Soluţia chimică aplicată pe faţă interacţionează cu straturile epidermei, eliminând componentele sale deteriorate prin decojire. Prin procesul de vindecare declanşat se formează un nou strat de piele şi se stimulează producerea de colagen şi elastină la nivelul dermei", spune chirurgul estetician Silvia Stănculescu Vasalos.

2. Peelingul mediu
Pentru semne mai profunde, precum cicatricile lăsate de acnee şi petele cafenii, se apelează la acizi proveniţi din fructe, care contribuie la o descuamare semnificativă a pielii, ce duce la reînnoirea aceasteia în timp de 6 zile.  "După efectuarea procedurii există o senzaţie de fierbinţeală, motiv pentru care este indicat să nu se părăsească domiciliul timp de 48 de ore. Rezultatele se menţin pe o perioadă de un an, după care poate fi reluat tratamentul", explică specialistul.

3. Peelingul profund
Dacă ai cicatrici, riduri şi leziuni în profunzime este nevoie de o regenerare integrală. Metoda peeling-ului profund pătrunde în straturile profunde ale pielii, de aceea trebuie realizată exclusiv în săli chirurgicale, cu anestezie locală. recomandă specialistul. "Perioada de refacere implică minim 10 zile de convalescenţă, timp în care este necesară purtarea unui bandaj pe faţă. Efectele acestei proceduri sunt similare unui lifting facial nechirurgical, datorită repozitionarii noului ţesut dermal", spune medicul chirurg estetician.

 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro