Frumuseţe. Tot ce trebuie să ştii despre implantul fesier

Chirurgie estetica / De Maria Ionescu, 23.02.2015

În ultimii ani, datorită unor vedete precum Jennifer Lopez, Beyonce, Kim Kardashian sau Iggy Azalea, femeile au început să îşi dorească şi mărirea feselor, nu doar cea a sânilor.

Fesele sunt considerate, alături de sâni, un simbol al sexualităţii, mărimea lor contribuind la atingerea siluetei de tip clepsidră. Cu cât raportul dintre şolduri şi talie este mai accentuat, cu atât mai feminină este considerată persoana. Modelarea feselor se adresează însă atât femeilor, cât şi bărbaţilor care îşi doresc un fizic bine proporţionat.

De-a lungul timpului s-au injectat diverse substanţe cu titlul generic de „silicon”, însă „siliconul gel” nu are omologare medicală, în ciuda faptului că se injectează, mai ales în ţări cu nivel de dezvoltare şi educaţie redus. Acidul hialuronic e alternativa, insă fiind temporar ca durata, trebuie repetat la 2-4 ani, iar costurile sunt destul de ridicate. Injectarea de grăsime proprie, în condiţiile noilor protocoale, are o durată de viaţă îndelungată, însă nu toată lumea dispune de această rezervă proprie, aşa încât, în aceste situaţii, implanturile devin soluţia de lungă durată, eficientă şi mai puţin costisitoare.

Cum se realizează operaţia de mărire a feselor?

 
Implanturile de fese pot fi rotunde sau anatomice şi se găsesc în diferite dimensiuni, la fel ca şi în cazul implanturilor pentru sâni. Aplicarea lor se poate realiza peste muşchii fesieri sau intramuscular. Se creează o cavitate în care se introduce implantul cu gel siliconic, implant care va mari volumul fesei, îi va da rotunjime şi un aspect mai ridicat, de lifting.

„Este recomandat ca aplicarea implanturilor să se realizeze intramuscular. Într-adevăr este o manoperă mai solicitantă pentru medici, însă asigură o durată mai mare în timp a rezultatului. Operaţia durează relativ puţin – în jur de o oră şi jumătate. Incizia se face în şanţul interfesier, în acest mod va rămâne ascunsă”, explică Dr. Călin Doboş.

  • Adelina, luni, 20.06.2022 19:53
    Implant-fese

    Buna am și eu o întrebare legată de Implanturile in fese este nevoie de o anumită greutate pentru a putea face acesta operație am 160 și 45 de kg asta fiind și principalul motiv pentru care îmi doresc aceasta intervenție

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro