Foto: Dr. Silvia Stănculescu-Vasalos, chirurg estetician în cadrul clinicii Metamorphosis Center

Cum va decurge recuperarea postoperatorie


După externare, la 12 zile de la operație se vor scoate firele, după care, timp de 2-3 luni, este absolut obligatoriu să purtați un sutien chirurgical de susținere, pentru ca țesuturile să se adapteze la noua formă. Reluarea activităților curente se poate face chiar la o săptămână după intervenție, însă sporturile solicitante trebuie evitate cel puțin o lună.


Operația de micșorare a sânilor nu va împiedica pacienta să alăpteze, în cazul unei sarcini, însă o viitoare sarcină, mai devreme de 1 an de la intervenție, poate influența negativ poziția sânilor și a cicatricilor.
 
Expunerea la soare ar trebui evitată pentru cel puțin un 1 an de la operație, pentru a nu se produce pigmentarea cicatricilor. Trebuie avut în vedere și faptul că noua poziție a sânilor nu va fi permanentă, fiind direct influențată de fluctuațiile în greutate, înaintarea în vârstă și de eventualele sarcini.


Costul unei intervenții de micșorare a sânilor este de 2.900 euro.

Material realizat de chirurgul estetician Silvia Stănculescu-Vasalos, medic în cadrul clinicii Metamorphosis Center, în cadrul campaniei de informare și creștere a respectului de sine a femeilor ”Frumusețea la 40 de ani”, proiect derulat în perioada martie 2015 – februarie 2016 de Russenart Communications în parteneriat cu Hebra Dermatologie, Pirifan Distribution, Metamorphosis Center, Jolidon, Beauty Boutique si pictorul Daniel Bulimar-Henciu.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro