Salata asta are câteva ingrediente atât de simple, încât nu v-ați aștepta la un rezultat spectaculos. Dar combinate laolaltă și înfrățite de o vinegretă delicioasă, vor încălzi și sufletele cele mai cârcotașe.
Salata caldă de cartofi cu pancetta e ideală pentru prânz sau cină și îndeajuns de sățioasă cât să nu mai aveți nevoie de altceva. Eu am făcut-o cu cartofi vechi, dar acum, că au început să apară, timid, prin piețe, și cartofii noi, sigur voi încerca și varianta asta. Mai ales că-mi plac la nebunie „bulgărașii“ ăia mici și galbeni.
Dar, cum spuneam, pentru această salată am folosit cartofi vechi, pe care i-am fiert în coajă. Când au fost gata, i-am curățat și i-am tăiat în bucăți mai mari. Între timp am rumenit pancetta într-o tigaie până a devenit crocantă. Pancetta e un fel de bacon italian, crud-uscat, neafumat și bine condimentat. Se găsește și în România, în delicaterii sau în magazinele mari, dar dacă nu aveți pancetta, nu-i niciun bai. Puteți folosi bacon sau șunculiță sau orice altceva vă place.
Cât se rumenește pancetta, faceți o vinegretă simplă, dar de mare efect: o linguriță de muștar de dijon, câteva linguri de ulei de măsline, 2-3 linguri de oțet din vin sau oțet de fructe, sare, piper, o linguriță de miere. Le amestecați bine, până de omogenizează. Când pancetta e rumenă și crocantă, o turnați peste cartofi, cu tot cu grăsimea pe care a lăsat-o în tigaie, care va intra în cartofi, îi va aromatiza și-i va face mai pufoși. Puneți și vinegreta, câteva fire de ceapă verde tocată și amestecați ușor, ca să nu zdrobiți cartofii.
Şi nu uitaţi că mâncarea cu suflet vine de la Farfuridi.ro!