Știu, de ceva vreme sunt la capitolul salate. Dar dacă nu acum, atunci când? Iar asta v-o spune o carnivoră înrăită J. Da, îmi place carnea și nu rezist fără ea, v-am mai spus, dar întotdeauna îmi place acomăaniată de legume sau de salate. Însă atunci când o sar la o masă, cu siguranță înlocuitorul perfect e o salată cu de toate :). Cred în fiecare familie sunt vreo câteva rețete de salate care se repetă la nesfârșit. Clasica salată de vară, bulgărească and so on. Puțină lume se încumetă să schimbe câte un ingredient, darămite salata. De asta eu vă propun azi o altă minune a bucătăriei orientale, de care știți că sunt îndrăgostită: salata libaneză fattoush.
Atât de proaspătă și răcoritoare e, încât o să uitați total de ce vă pregăteau mama și bunica. De fapt, nici nu-i așa mare diferență – în afară de condimente, față de o salată pe care o facem și noi, cu diverse legume.
Aveți nevoie de jumătate de căpățână de salată verde, câteva roșii bine coapte, o legătură mare de pătrunjel, mentaă (opțional), câteva fire de ceapă verde, castravete (eu am pus și ridichi, ca să fie mai crocantă), sare, piper, ulei de măsline, suc de rodie, sumac (un condiment turcesc pe care îl găsiți la orice măcelărie arăbească sau în supermarketuri), iar pentru puțin zvâc eu am pus și niște fulgi de chili. Le amestecați pe toate foarte bine, iar la final puneți niște „chipsuri“ de lipie. Adică bucățele de lipie stropite cu puțin ulei de măsline, rumenite ușor în cuptor, până devin aurii și crocante. Când le scoateți din cuptor, le condimentați și pe ele cu puțină sare și sumac.
Fattoush se mănâncă alături de un kebab de miel, dar vă promit că este foarte bună chiar și-așa, simplă. Iar asta vine de la o carnivoră înrăită J.
Şi nu uitaţi că mâncarea cu suflet vine de la Farfuridi.ro!