Unul dintre principiile după care mă ghidez în bucătărie este improvizația. Evident, ținând cont de niște reguli și combinații de bază. Dar nimeni nu vă spune să nu le și încălcați, în gastronomie gustul e singurul care dictează. Și cu gustul omului nu te joci :)
Uneori îmi ies uneori lucruri uimitoare. Pentru că îmi permit să testez, să mă joc. Singura problemă e că unele preparate îm ies doar o dată. Pentru că, deh, vârsta și memoria :).
Așa că mai bine scriu. Ca acum, cu această salată de pui. În care s-au regăsit, întru armonie, diverse. Piept de pui fiert sau rumenit la cuptor (o jumătate de piept), în ambele variante răcit, curățat de piele și tăiat cubulețe. Apoi legume fierte: un morcov mare și un cartof (le puteți fierbe odată cu puiul). Apoi una-două tulpini de țelină apio, tocate, de asemenea, cubulețe.
Alături de legumele acestea merg foarte bine câteva nuci, dar și un măr acrișor, tăiat cubulețe. Și, oricât de ciudat ar părea, cubulețe de brânză emmentaler. Ca la matematică, luate separat, în diverse combinații, aceste ingrediente formează perechi sau triouri excepționale. Ei bine și toate laolaltă formează o salată densă și bogată, mai ales dacă sunt legate cu un dressing de iaurt, care e mai fresh și mai bun decât o maioneză. Practic, peste toate ingredientele adăugați o cutie de iaurt grecesc (200 de grame), 2-3 linguri de ulei de măsline, sare și piper.
Pentru că e deja foarte consistentă, sala poate fi mâncată așa, simplă (eventual pe frunze de salată verde). Dar eu am preferat o felie de pâine de secară. Practic, pentru mine, a fost un prânz. Pe care l-aș prefera oricân unui meniu de cantină corporatistă.
Și nu uitați că mâncarea cu suflet vine și de la Farfuridi.ro, iar și mai multe bunătăți găsiți pe www.facebook.com/farfuridi.