Odată cu invazia de restaurante, bloguri și emisiuni culinare, atunci când e vorba de paste, multora le zboară gândul direct la combinații „patriciene“, cu trufe, creveți, sparanghel sau alte ingrediente cu ștaif.
Inovațiile culinare ale acestui secol (ca și numărul tot mai mare de miliardari ruși) îi fac pe mulți să aspire la alte lumi, uitând că simplitatea este cel mai important lucru, mai ales în materie de gastronomie (ok, și diamante :)).
Iar oamenii de-odinioară o știau cel mai bine. Așa se face, că în Italia, din nevoie și din puține ingrediente s-au născut feluri iconice: pastele carbonara sau pastele alio olio peperoncino. Astăzi tot despre paste vreau să vă vorbesc, un alt preparat extrem de simplu, dar extraordinar: paste cu roșii și unt. Suna prea simplu, prea ca la țară? Poate. Dar făcut exact cum trebuie, sunt convinsă că poate mulțumi și-un împărat.
Aveți nevoie de o mână de paste, cât pentru două persoane. Paste lungi, v-aș sfătui, care să absoarbă sosul. Și neapărat le fierbeți mai puțin, pentru că ele se vor mai găti în minnatul sos de roșii cu unt.
Pentru sos ar fi ideal să aveți roșii mari, coapte, cărnoase, de grădină. Iar pentru asta ar trebui să fie vară și acum nu e. Dar dacă veți citi această postare vara, când veți avea pe masă un castron de roșii mângâiate de soare, curățați de coajă și de semințe (e esențial) vreo 3-4, apoi le faceți piure în blender. Dacă povestea mea vă va tenta în secunda următoare, veți cumpăra un piure de roșii (pasatta) din supermarket. Din acela care conține doar roșii și sare. Nu acid citric, nu corector de aciditate, nu E-uri.
Puneți piureul într-un vas nonaderent, împreună cu 100 de grame de unt rece. Nu, nu e prea mult, credeți-mă. Proporția ar trebui să fie de 100 de grame de unt și 300 de grame de piure de roșii. Apoi puneți vasul pe foc foarte mic și-l lăsați să fiarbă încet, să scadă ușor, măcar 15-20 de minute. La final, aruncați un praf de sare grunjoasă și pastele.
Untul va da cremozitate și finețe, va îmblânzi aciditatea roșiile, le va îndulci ușor. Veți avea cel mai fin sos de roșii, iar pastele îl vor iubi și-l vor absorbi în două minute. Atât de simplă e genialitatea.
Și nu uitați că mâncarea cu suflet vine de la Farfuridi.ro, iar și mai multe bunătăți găsiți pe www.facebook.com/farfuridi.