Paste cu rosii cherry, bacon și rozmarin, la cuptor
Farfuridi / De Farfuridi, 24.02.2015

paste rosii2Mai sunt doar câteva săptămâni până când revine primăvara la tarabe. Iar organismul meu își cere deja drepturile la verdețuri: salate, leurdă, spanac, urzici, usturoi și ceapă verde, untișor, ștevie și lobodă. În câte feluri nu se pot folosi: de la ciorbe și supe, la salate, plăcinte și paste.

Și pentru că de paste cu legume mi-era tare poftă, le-am combinat într-un preparat simplu, dar foarte aromat. Noroc cu ierburile de astă-vară, păstrate la congelator.

Iarna mănânc rar roșii, pentru că știm cu toții că dacă nu e sezonul lor n-au pic de gust. Ca să nu mai vorbim de tratamentele chimice, dar închidem ochii, uneori. Iar atunci când folosesc roșii iarna, cumpăr doar cherry, nu sunt atât de apoase și au, cât de cât, o aromă de roșie.

Pentru acest preparat aveți nevoie de paste lungi (bucatini sau macaroane, e totuna), pe care le fierbeți în apă cu sare. În timp ce pastele fierb, căliți în puțin ulei de măsline 3-4 felii de bacon tocat. Doar un minut, cât să se rumenească ușor.

Mai puneți în tigaie doi căței mari de usturoi, cu tot cu coajă, zdrobiți înainte, după metoda preferată: cu lama cuțitului sau cu pumnul :). Adăugați și o crenguță de rozmarin, funze de busuioc (eu am mereu ierburi aromatice în congelator), și câțiva fulgi de ardei iute. Puneți apoi 10-12 roșii cherry tăiate în jumătăți și jumătate de dovlecel tăiat felii.

Căliți legumele 3-4 minute, condimentați cu sare grunjoasă și piper negru. Între timp, pastele trebuie să fie fierte (al dente, ele oricum vor mai absorbi din sucurile lăsate de legume). Le scurgeți (dar nu le clătiți niciodată în apă rece) și le puneți peste legume, apoi dați vasul la cuptorul preîncălzit, la foc mediu-mare (180-200 de grade), timp de zece minute.

Când scoateți pastele din cuptor, presărați puțin ulei de măsline și puțin parmezan ras.

Și nu uitați că mâncarea cu suflet vine și de la Farfuridi.ro, iar și mai multe bunătăți găsiți pe www.facebook.com/farfuridi.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro