Cum am rezistat o săptămână fără carne. Sandviș cu năut, merișoare și roșii uscate
Farfuridi / De Farfuridi, 21.01.2014

Am depășit, de curând, o experiență prin care nu credeam că voi trece vreodată. Am rezistat o săptămână fără carne. Cea mai lungă perioadă din viața mea în care nu am mâncat carne. Și știți ceva? Nici măcar nu a fost atât de greu. Cam așa a fost și când am renunțat la țigări, acum peste patru ani: mai ușor decât m-am așteptat. Dar asta nu înseamnă că voi renunța și la carne.

Săptămâna fără carne n-a fost pe cât de dificilă mă așteptam să fie. Dar nici nu m-a îndepărtat definitiv de carne. Unul dintre felurile mele preferate va rămâne întotdeauna o friptură de vită în sânge.

Dar să revenim la legume. Cu puțină îmaginație (și proteine vegetale), o săptămână trece repede. Chiar dacă nu consumați carne/ouă/lactate, organismul tot are nevoie de proteine. Care se găsesc, printre altele, în fasole, linte sau năut. Partea proastă e că acestea conțin și carbohidrați, iar consumate constant, în cantitate mare, îngrașă.

Nu și atunci când le mâncăm cu măsură. Cum ar fi într-un sandviș cu năut, roșii uscate, ruccola și merișoare. Da, știu că sună ciudat. Dar e o combinație nemaipomenită. Aveți nevoie de pâine pentru un sandviș, ciabatta sau baghetă, care să poată ține înăuntru boabele de năut.

Scobiți miezul și ungeți apoi pâinea cu ulei de măsline aromatizat de la roșiile uscate (puteți să le cumpărați în ulei, care de obicei e aromatizat cu ierburi și usturoi, sau să le cumpărați uscate, să le hidratați 2-3 ore, apoi să le conservați în ulei de măsline aromatizat cu ce vreți voi). Puneți un strat de frunze de ruccola, apoi roșii uscate, boabe de năut din conservă, merișoare uscate (hidratate 15 minute în apă) și ceapă verde tocată. Apoi „capacul“ sandvișului. Îl împachetați în folie de plastic și puneți peste el o greutate timp de 15 minute, apoi îl tăiați.

Eu l-am mâncat cu și mai multă salată de ruccola, cu oțet balsamic și semințe de rodie. Vedeți, viața fără carne nu e așa de tristă. Ba chiar e colorată :)!

Și nu uitați că mâncarea cu suflet vine de la Farfuridi.ro, iar și mai multe bunătăți găsiți pe www.facebook.com/farfuridi.

  • nn, vineri, 24.01.2014 11:22

    pai...cine te-a pus?!? si noi ca maimutele ar trebui sa facem la fel?

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro