Un „clasic“ al gastronomiei franceze: burtă a la Caen
Farfuridi / De Farfuridi, 03.03.2015

burta 1Bucătăria franceză nu înseamnă doar rafinatele preparate din restaurantele cu stele Michelin ci și mâncărurile vechi, tradiționale. Sau tocmai acelea. Căci multe dintre felurile sofisticate de azi își au originea în bucătăria tradițională franceză.

Unul dintre acestea, cu o vechime de câteva sute de ani, provenind din zona Normandiei, este burta a la Caen. Și, vă spun sincer, am „convertit“ cu acest preparat o persoană care jurase să nu se atingă vreodată de burtă :).

În România burta e prea puțin „exploatată“ și rareori o întâlnim în alte preparate decât ciorba de burtă. Ei bine, burta a la Caen, o tocăniță picantă, aduce alte arome și face burta de vită mai „prietenoasă“.

Aveți nevoie de 1 kg-1,5 kg de burtă de vită și de un picior de vită (cu cartilagii), de un kg.

Le fierbeți împreună timp de o jumătate oră, apoi scoateți burta (care e încă destul de tare) și o tăiați bucăți mai mici. Într-un vas de fontă sau de tuci, puneți apoi burta, piciorul de vită, 2-3 cepe tăiate mărunt, 3-4 morcovi tăiați rondele, 100 de ml de suc sau de piure de roșii, 500 de ml din supa în care a fiert burta, 100 de ml de vin alb, câțiva căței de usturoi și condimentați cu: sare, piper negru, ardei iute și bouquet garni (adică un mănunchi de ierburi aromate: pătrunjel, cimbru, dafin, salvie, rozmarin și ce vă mai place – puteți folosi și ierburi uscate).

Acoperiți vasul cu un capac și îl puneți la cuptor, la foc mic (150-160 de grade), timp de 3-4 ore. Burta se va găti încet, va deveni moale și va căpăta toate aromele acelea minunate din legume și ierburi. La final, veți obține o tocană suculentă, condimentată, delicioasă. Cartilagiile de pe piciorul de vită sunt și ele extrem de gustoase.

Și nu uitați că mâncarea cu suflet vine și de la Farfuridi.ro, iar și mai multe bunătăți găsiți pe www.facebook.com/farfuridi.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro